Transport în comun cu băi calde la picioare şi bere la discreţie
Transport în comun cu băi calde la picioare şi bere la discreţie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPentru a trece cu bine de căldura estivală, japonezii au în transporturi două modalităţi de relaxare: băile calde şi berea. De la jumătatea lunii iulie, cei care călătoresc cu shinkansen (trenul japonez de mare viteză) pot face băi calde la picioare pe ruta Yamagata - Fukushima din nordul ţării, relatează duminică 20minutes.fr. Trenul special amenajat pentru destindere se numeşte "toreiyu" (contracţie a termenilor englez "train", francez "soleil" şi japonez "yu", care înseamnă "apă caldă" sau "baie caldă"). La celălalt capăt al ţării, pasagerii care călătoresc cu tramvaiul în oraşul Nagasaki (vestul Japoniei) sunt invitaţi să se răcorească în timpul călătoriei. De peste 20 de ani, compania de tramvaie private a oraşului organizează în fiecare vară operaţiunea "bere la bord", în cadrul căreia pasagerii au la dispoziţie bere. Un vagon special amenajat, cu mese la ferestre, circulă o dată pe zi. În timp ce privesc peisajele urbane din Nagasaki, clienţii pot bea timp de 90 de minute, cât durează drumul, bere de 3.000 de yeni (21 euro). Iniţiativa se bucură de atâta succes, încât compania a revăzut calendarul, propunând sistemul de la începutul lui iulie până la jumătatea lunii septembrie. Deocamdată s-au făcut rezervări 100%, aşa încât doritorii care speră să bea bere în mişcare trebuie să se înscrie pe o listă de aşteptare, încheie 20minutes.fr.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News