REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Tratamentele şi intervenţiile chirurgicale s-ar putea anula! Urmează noi proteste în sănătate

Tratamentele şi intervenţiile chirurgicale s-ar putea anula! Urmează noi proteste în sănătate

Virgil STOIAN 4 noiembrie 2023 | 12:51 814

Sindicaliștii din sănătate așteaptă o invitație din partea guvernanților după ce au declarat un protest pe o perioadă nedeterminată. Afectate vor fi toate spitalele de stat însă și cele private care au contracte cu cei de la casele de asigurări de sănătate.

Tratamentele si interventiile chirurgicale s-ar putea anula! Urmeaza noi proteste in sanatateProteste sănătate

Totodată, sunt în pericol programele naționale de sănătate. Este vorba de tratamentele bolnavilor cronici. „În acest moment, după două zile de protest, nu am primit nicio invitație la dialog în vederea soluționării problemei", a spus preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Sincer să fiu, eu nu îi înțeleg pe cei din guvern, mai bine zis pe cei de la nivelul coaliției, pentru că subiectul este cunoscut la nivelul lor. Nu știu de ce împing lucrurile peste măsură când un gest simplu poate să rezolve această criză", a mai spus preşedintele BNS, adăugând că dacă nu se iau deciziile care se impun și anume corectarea salariilor, mulţi vor demisiona.

Dumitru Costin spune că angajaţii caselor de asigurări de sănătate lucrează de ani de zile suplimentar şi au salariile înghețate din 2018.

„Vor coborî toți în fața instituțiilor în care lucrează, începând de luni dimineață. În primele două zile am stabilit să rămânem în interiorul instituțiilor.

Au fost și cazuri izolate în care colegii au spus că vor să iasă afară, să fie văzuți", a mai spus Dumitru Costin.

Angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au declanşat, începând de joi, un protest pe o perioadă nederminată, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile lor nu au mai crescut din 2018, au anunţat sindicaliştii.

În urma acestei decizii, activitatea de relaţii cu publicul va fi grav perturbată, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510