REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Trei morți într-un accident în care a fost implicat și un TIR

Trei morți într-un accident în care a fost implicat și un TIR

Virgil STOIAN 29 decembrie 2023 | 08:03 1080

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni  au intervenit cu o autospecială de stingere,  o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în localitatea Cotorca, în care au fost implicate trei autoturisme și un autotren.

Trei morti intr-un accident in care a fost implicat si un TIRImagini de la accident

În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. La locul evenimentului au fost găsite opt victime. Trei persoane prezentau leziuni incompatibile cu viața,  din păcate fiind declarate decedate.

Trei morti intr-un accident in care a fost implicat si un TIRImagini de la accident

Celorlalte cinci persoane, conștiente și cooperante  li s-a acordat primul ajutor medical calificat, ulterior nefiind necesar transportul acestora la unitatea spitalicească.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510