REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Vin., 26 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6802
22.4° Constanța Vineri, 26 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6802
 

Trei sud-africani au fost arestați după ce au furat un crocodil de Nil de 2,5 metri

Trei sud-africani au fost arestați după ce au furat un crocodil de Nil de 2,5 metri

Valentina CAMARA 26 aprilie 2023 | 00:00 345

Trei bărbați au fost arestați în Africa de Sud după ce au furat un crocodil de Nil de 2,5 metri lungime de la o fermă, informează ABC News, care citează poliția sud-africană. Reptila valora 1.300 de dolari.

Trei sud-africani au fost arestati dupa ce au furat un crocodil de Nil de 2,5 metri

Hoții, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, au folosit o camionetă pentru a transporta peste 200 de kilometri crocodilul furat de la o fermă din zona Hartbeesfontein.

Crocodilul a fost găsit legat cu sfoară și cabluri într-o fermă abandonată. Hoții îl acoperiseră cu crengi pentru a-l ascunde. Poliția a găsit și camioneta hoților, iar cei trei urmează să apară în fața unui judecător.

Poliția investighează cum au reușit hoții să fure reptila uriașă de la ferma care avea instaurate măsuri de siguranță, a declarat colonelul Adele Myburgh, purtător de cuvânt al poliției sud-africane. "Cum au reușit să scoată crocodilul? Doar nu e vorba de un pui", a declarat ea.

Adele Myburgh a adăugat că reptila era foarte deshidratată când a fost găsită, dar că a fost returnată proprietarului și se află în stare bună.

Braconajul este o mare problemă în Africa de Sud, însă crocodilii nu sunt în mod obișnuit o țintă pentru că sunt extrem de periculoși.

Potrivit poliției sud-africane, pielea, unghiile și dinții de crocodil sunt foarte valoroase și este posibil ca hoții să fi plănuit uciderea reptilei pentru a le vinde, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436