Trezorierul PSD explică de ce partidul primeşte mai mulţi bani de la stat decât DNA: 'Eliberează de o dependență nesănătoasă față de donațiile unor grupuri'
Trezorierul PSD explică de ce partidul primeşte mai mulţi bani de la stat decât DNA: 'Eliberează de o dependență nesănătoasă față de donațiile unor grupuri'
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMircea Drăghici, trezorierul PSD, explică de ce în bugetul pe 2019 partidele politice primesc o sumă uriaşă de la stat. Explicaţiile vin după ce Victor Ponta a propus în Parlament un amendament la legea bugetului de stat, prin care banii destinaţi partidelor ar fi fost redirecţionaţi spre Sănătate şi alte domenii.
"Independența partidelor politice este unul dintre pilonii unei democrații. E și motivul pentru care statele democratice le oferă acestora, prin susținere financiară publică, libertate față de finanțarea privată - din păcate, adesea condiționată de interese de multe ori ascunse și de cele mai multe ori toxice.
Suedia, de exemplu, unul dintre cele mai democratice state din lume, alocă circa 0,09% din Produsul Intern Brut pentru finanțarea formațiunilor politice. Spre comparație, partidele din România au marja de alocare intre 0,02%-0,04% din PIB!
Sunt necesare subvențiile de stat? DA! Pentru că eliberează partidele de o dependență nesănătoasă față de donațiile unor grupuri de interese cu putere financiară, oferind în același timp statului un control mai mare asupra modului în care banii acestora sunt obținuți și cheltuiți.
3 motive pentru care subvențiile sunt necesare:
1. Alocarea subvențiilor se face în funcție de rezultatele din alegeri. Este respectat votul cetățenilor, care nu mai poate fi sechestrat de interese din umbră.
2. Interesele private nu mai pot domina proiectele publice. Este păstrată sănătatea aparatului legislativ și administrativ.
3. Politica rămâne a partidelor, nu a intereselor de grup. Este redus riscul de corupție din activitatea politică", scrie Drăghici pe Facebook.
Pro România a propus un amendament la proiectul de buget, ca subvenţia de aproape 100 de milioane de euro pentru partide să fie tăiată în 2019, iar banii să fie redistribuiţi către alte obiective. Amendamentul a fost respins însă în comisie cu votul PSD, ALDE şi al minorităţilor.
Sursa: stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News