Tricolorii au ajuns la Priștina într-un moment în care tensiunile dintre kosovari și sârbi sunt la cote alarmante
Tricolorii au ajuns la Priștina într-un moment în care tensiunile dintre kosovari și sârbi sunt la cote alarmante
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEchipa naţională a ajuns la Priştina, miercuri, pentru meciul cu Kosovo, din preliminariile Euro 2024, informează frf.ro.
Deplasarea cu avionul de la Bucureşti la Priştina a durat aproximativ o oră, iar meciul Kosovo – România va avea loc vineri, de la ora 21,45, pe stadionul Fadil Vokrri din Priştina.
Situația nu este deloc una liniștită pentru naționala României în contextul în care divergențele dintre kosovari și sârbi s-au ampliciat, iar România face parte din țările care nu au recunoscut independeța statului Kosovo.
Uniunea Europeană a ameninţat miercuri autorităţile din Kosovo cu "consecinţe politice" dacă nu iau decizii de atenuare a tensiunilor cu comunitatea sârbă din nord, relatează AFP.
"Ne aşteptăm ca prim-ministrul kosovar, Albin Kurti, să ia măsuri pentru o dezescaladare. În caz contrar, vor exista consecinţe politice, cu suspendarea vizitelor şi a contactelor la nivel înalt şi măsuri temporare şi reversibile", a avertizat purtătorul de cuvânt al şefului diplomaţiei UE Josep Borrell. "Nu sunt sancţiuni, ci măsuri restrictive", a insistat el.
Purtătorul de cuvânt a admis însă că suspendarea sprijinului financiar al UE este în discuţie. "O serie de măsuri au fost propuse statelor membre şi sunt în discuţie", a spus el, fără a da alte detalii.
O reuniune a miniştrilor de externe ai UE este programată pentru 26 iunie la Luxemburg.
Violenţe au izbucnit la începutul lunii iunie în nordul Kosovo, când guvernul kosovar a instalat în funcţie primari de origine albaneză în patru oraşe din nordul Kosovo, după alegeri locale boicotate în mare parte de sârbi.
Kosovo a făcut parte din Serbia, dar şi-a declarat independenţa în mod unilateral în 2008. Belgradul, care nu a recunoscut Kosovo ca stat independent, alimentează în mod regulat tensiunile în partea de nord a ţării, notează dpa, potrivit stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News