REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.9° Constanța Mie., 2 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6870
15.9° Constanța Miercuri, 2 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6870
 

Trișor prins cu alba-neagra, în Mamaia, trimis la pușcărie!

Trișor prins cu alba-neagra, în Mamaia, trimis la pușcărie!

Victor ROTARU 10 iunie 2024 | 00:00 1658

Jocurile de noroc sunt interzise în public! Cu toate că riscurile sunt mari, între 3 luni și 2 ani de închisoare sau amendă, nu puțini au fost cei care, de-a lungul timpului, au venit pe litoral în timpul sezonului estival pentru a-și rotunji veniturile. Și dacă tot a venit sezonul, șarlatanii și-au început și ei activitatea.

Trisor prins cu alba-neagra, in Mamaia, trimis la puscarie!

O patrulă de Poliție Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a observat că, în zona unui hotel din stațiunea Mamaia, se află un grup alcătuit din mai multe persoane. S-au apropiat, ocazie cu care au observat cum un bărbat organiza un joc de noroc tip alb-neagra. Organizatorul a fost imobilizat și identificat ca fiind Marius B. Asupra sa au fost găsite trei cutii de chibrit, o bilă și un preș, bunuri ce au fost ridicate și depuse la Camera de corpuri delicte.

Audiat în calitate de martor, unul din polițiști a declarat că și-a executat serviciul împreună cu colega sa. Patrulau în zona unui hotel și au observat un grup de persoane iar un bărbat organiza jocul de noroc cunoscut popular ca „alba-neagra” și striga “asta are, asta n-are”. La fața locului, au fost găsite obiectele cu care autorul a organizat jocul de noroc respectiv: un covoraș, o bilă din burete și trei cutii de chibrit.

Trisor prins cu alba-neagra, in Mamaia, trimis la puscarie!

Fiind audiat în calitate de suspect, Marius B. a declarat că se afla la mare, în stațiunea Mamaia. Era singur și se plimba pe promenadă. La un moment dat s-a oprit și a început să organizeze jocul alba neagra – la scurt timp în zona s-au adunat mai multe persoane, după care au venit și polițiștii care l-au legitimat și a fost condus la sediul organului judiciar. A menționat că regretă fapta comisă și susține că a organizat jocul deoarece nu avea loc de muncă și pentru a se întreține a recurs la această soluție.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să îl condamne pe Marius B. la 2 ani și o lună de închisoare, cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de organizarea de jocuri clandestine ale căror rezultate pot fi influențate prin dexteritatea mânuitorului mijloacelor de joc în scopul obținerii unor venituri, acesta săvârșind și în trecut aceeași infracțiune. Sentința nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
de la pacanele au cota parte cei care au putere de decizie.
0
0
Pai si pacanelele de ce le mai lasa , acelora nu le poate influenta nimeni castigurile???
1
0

REPLICA


LOTO

6/49
4721674622
5/49
2412151840
joker
18175371515