TUCAN continuă investițiile, deși hotărârea care permite închirierea LACULUI a fost DESFIINȚATĂ
TUCAN continuă investițiile, deși hotărârea care permite închirierea LACULUI a fost DESFIINȚATĂ
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe la imobiliare, la agrement nautic,… afacerile lui Jean Paul Tucan par să nu fie afectate de pandemie. Din contră! Afaceristul continuă investițiile în acest domeniu, iar una dintre acestea vizează parcul acvatic de pe Lacul Siutghiol. Investiția, care se află pe masa specialiștilor în mediu, ar urma să fie derulată pe cuveta Lacului Siutghiol pe care a închiriat-o, cu sprijinul lui Făgădău. În aprilie 2019 a fost aprobată, în ședință de Consiliu Local, la inițiativa fostului primar, hotărârea privind închirierea prin licitație publică a cuvetei lacului Siutghiol și a luciului de apă aferent. Închirierea s-a făcut în baza Legii 42/2010, lege care transmite unele terenuri din zona lacului Siutghiol în administrarea consiliilor locale. Ceea ce nu ia în calcul Tucan este faptul că suprafața închiriată ar putea reveni la ABADL, după ce Curtea Constituțională a constatat că Legea nr.42/2010 este neconstituțională. Mai mult, în iunie, hotărârea care prevede oportunitatea de a închiria cuveta lacului a fost desființată de instanță.
Pe 6 octombrie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că Legea nr.42/2010 privind darea în administrarea autorităților administrației publice locale a unor bunuri aflate în domeniul public al statului este neconstituțională, în ansamblul său. Legea din 2010 prevede, printre altele, darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța, dar şi a consiliilor locale din Năvodari şi Ovidiu a unei suprafețe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol, inclusiv luciul de apă aferent, aflate în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale "Apele Române". În contextul actual, Primăria, în calitate de administrator, nu mai are voie să încheie contracte privind luciul de apă si cuveta. Cât despre contractele existente, rămâne de văzut ce se va întâmpla.
Făgădău a permis închirierea cuvetei Lacului Siutghiol
Transmiterea lacului Siutghiol în administrarea consiliilor locale riverane s-a făcut în 2010, ca urmare a insistenţelor lui Radu Mazăre, care cerea dreptul de a construi instalații pentru schi nautic pe luciul de apă. Pentru că lacul a fost inclus pe lista siturilor protejate, proiectul lui Mazăre nu s-a mai concretizat. Încet, dar sigur, zona s-a umplut, de-a lungul anilor, de construcții private, iar accesul publicului a devenit, în unele locuri, interzis. La sfârșitul anului 2018, Decebal Făgădău a lansat în consultare regulamentul pentru închirierea bunurilor imobile din domeniul public și privat al localității, dar, atenție, şi al celor din proprietatea publică a statului, aflate în administrarea Municipiului Constanța.
Jean Paul Tucan, unul din chiriașii cuvetei, își riscă afacerea
În aprilie 2019 a fost aprobată, în ședință de Consiliu Local, hotărârea privind închirierea prin licitație publică a cuvetei lacului Siutghiol și a luciului de apă aferent pentru desfășurarea de activități de agrement, divertisment, culturale și sportive a fost atacată în instanță. Două luni mai târziu, primăria lui Făgădău a organizat licitația publică pentru închirierea cuvetei lacului Siutghiol și a luciului de apă aferent, în suprafață de 4960 mp, situat în zona Hotel Delta din stațiunea Mamaia, în vederea desfășurării activităților recreative și de agrement nautic. Pe 18 iunie 2019, Jan Paul Tucan a semnat contractul de închiriere pentru cuveta lacului Siutghiol, zona Delta, prin J.T. Grup Oil SRL, care a amenajat un spaţiu de agrement.
Pe Tucan pare că nu-l interesează că ar putea să-și piardă banii!
Deși Curtea Constituțională a constatat că Legea nr.42/2010, prin care s-a dispus darea în administrarea Consiliului Local al Municipiului Constanța, dar şi a consiliilor locale din Năvodari şi Ovidiu a unei suprafețe de 1.077,22 ha din cuveta lacului Siutghiol este neconstituțională, pe Tucan pare să nu-l deranjeze acest aspect. Și nici faptul că hotărârea privind scoaterea la licitație a cuvetei Lacului Siutghiol a fost declarată nelegală de Tribunalul Constanța, urmând să se judece recursul. De ce spunem asta?! Agenția pentru Protecţia Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul: „amenajare centru de agrement nautic”, amplasat în stațiunea Mamaia- Cuveta Lac Siutghiol, zona Hotel Delta. Titular JT Grup Oil SRL. Publicul poate transmite informații cu privire la acest proiect și impactul lui asupra mediului până pe 2 decembrie.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News