Tulburarea de stres posttraumatic

Tulburarea de stres posttraumatic este o suferință care se instalează la individul aparent sănătos și care a fost expus timp de cel puţin o lună la un agent stresor extrem: un accident serios sau un dezastru natural, o agresiune criminală sau un viol, participare la un război în regim de combatant, abuz sexual sau fizic la un copil sau părăsirea acestuia de către părinţi, martor la un accident impresionant, moartea neaşteptată a cuiva foarte drag, scrie doc.ro.

Sursă foto: Shutterstock

Sindromul post-Vietnam a fost entitatea conceptuală care a precedat introducerea tulburării în manualele de specialitate.

În SUA, se apreciază că 5% din populaţie suferă de această boală şi 8% a avut-o cândva, de-a lungul vieţii.

La femei, boala se întâlneşte de două ori mai frecvent decât la bărbaţi.

În România s-au făcut studii pe acest tip de afecțiune după cutremurul din 1977. Reacții acute la șoc, cum erau denumite atunci, s-au înregistrat într-o proporție covârșitoare.

Cum se manifestă ?

O persoană cu stres posttraumatic prezintă următoarele simptome:

retrăirea repetată a evenimentului traumatic iniţial (prin amintirea nedoritã a evenimentului sub formã de secvenţe, prin coşmaruri şi prin reacţii exagerate, fizice sau emoţionale, la persoane sau locuri legate de evenimentul iniţial);

lipsa de reacţie la ceea ce se întâmplă în jur, manifestată prin evitarea oricărei activităţi, pierderea interesului pentru ceea ce este în jur;

tulburări ale somnului;

iritabilitate sau accese de mânie;

dificultate de concentrare.

Toate aceste simptome se pot manifesta împreună sau sub forma unor reacţii specifice, cum ar fi:

Atacul de panicã – apare atunci când ceva sau cineva îi reaminteşte pacientului trauma prin care a trecut. Se manifestã cu anxietate intensă, însoţită, de regulã, de manifestări fizice sau psihice;

Evitarea premeditată a oricărei situaţii cotidiene care ar putea să-i reamintească de trauma anterioară;

Depresia – manifestată prin diminuarea interesului și a plăcerii, ideație nejustificată de vinovăţie sau autoblamare;

Ideație suicidară, ca formã mai gravă a depresiei (studiile aratã cã peste 50% dintre victimele violurilor au avut în minte gândul sinuciderii);

Utilizarea de substanţe de tipul drogurilor, alcoolului, ca o metodã de diminuare a durerii (aceasta determinã o agravare a situaţiei deja existente şi face tratamentul psihiatric mult mai dificil);

Tendința la izolare, provocată de convingerea că ceilalţi nu sunt în stare să-l înţeleagă şi să-l ajute, situaţie care poate produce disfuncţii sociale;

Ideație delirantă (convingerea de posibilitatea de a comunica cu cel drag, decedat), iluzii, halucinaţii.

Se consideră că, dacã simptomele dureazã mai puţin de o lunã, nu putem vorbi de sindromul de stres posttraumatic, ci doar de un sindrom de stres acut, dar acesta creşte riscul de a dezvolta mai târziu sindromul de stres posttraumatic. Dacã simptomele dureazã mai mult de trei luni, vorbim deja de un sindrom cronic de stres.

Tratamentul sindromului de stres posttraumatic

Timpul este, pentru o parte din pacienți cel mai eficient tratament.Există însă o parte din ei pentru care evenimentul psihotraumatic rămâne activ în memorie, dominându-le existența subiectivă și obiectivă.

Tratamentul presupune o abordare complexă în care medicația este dublată de psihoterapie.

Tratamentul medicamentos este stabilit în funcție de necesitățile distincte ale pacientului. Acesta poate include administrarea de antidepresive, eficiente și în tratarea tulburărilor de anxietate, antipsihotice, dacă apar halucinații sau delir, hipnoinductoare în cazul tulburărilor de somn.

Terapia cognitiv-comportamentală este eficientă în cazul tulburării posttraumatice, și se axează pe modificarea propriilor gânduri generând astfel comportamente și reacții mai sănătoase.

În cadrul acestui tip de intervenție menționăm:

Terapia prin expunere. Pacientul își înfruntă și își controlează teama, într-un mediu securizant, folosindu-și imaginația sau vizitând locul în care evenimentul traumatizant s-a petrecut.

Restructurarea cognitiva. Pacientul este ajutat să își acceseze amintirile traumatizante ,emoțiile aferente, și să privească situația într-o manieră realistă.

Relaxarea. Tehnicile de relaxare sunt utile în diminuarea nivelului de anxietate, care paralizează psihicul pacientului.