REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.5° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
22.5° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Tunisianul radicalizat care a omorât doi suedezi luni la Bruxelles ceruse azil în patru ţări europene

Tunisianul radicalizat care a omorât doi suedezi luni la Bruxelles ceruse azil în patru ţări europene

A.F. 20 octombrie 2023 | 00:00 190

Tunisianul radicalizat aflat în situaţie ilegală care a omorât doi suedezi luni seara la Bruxelles ceruse azil în patru ţări europene, începând din 2011, a făcut cunoscut joi guvernul belgian, transmite AFP.

Tunisianul radicalizat care a omorat doi suedezi luni la Bruxelles ceruse azil in patru tari europene

Bărbatul, cunoscut autorităţilor belgiene ca Abdesalem Lassoued, a cerut azil "în Norvegia pe 23 iunie 2011, în Suedia pe 28 septembrie 2012, în Italia pe 24 aprilie 2014", iar la sfârşitul lui 2019 în Belgia, explicând atunci serviciilor de imigrare că a venit în ţară de patru ani şi s-a căsătorit cu o belgiancă.

În acest context, secretara de stat belgiană pentru azil şi migraţie Nicole de Moor a făcut apel la o mai bună colaborare între statele europene.

"Teroristul a solicitat azil în patru ţări europene diferite şi de fiecare dată a fost respins pentru că nu era eligibil pentru protecţie", le-a explicat de Moor omologilor săi din UE în marja unei reuniuni la Luxemburg.

"Avem nevoie de o abordare europeană mai fermă pentru a stabili o politică de expulzare mai fermă", a adăugat ea, exprimându-şi regretul faţă de lipsa de colaborare a unor ţări de origine.

Conform unor elemente comunicate marţi în Suedia, Abdesalem Lassoued a ispăşit o pedeapsă cu închisoarea în această ţară, în anii 2012-2014. La finele detenţiei, a plecat în Norvegia, unde a fost înregistrată prima sa cerere de azil, după care şi-a încercat norocul în Italia.

Profilul său "radicalizat" a fost semnalat de "un serviciu de poliţie străin" în iulie 2016, a menţionat fără alte precizări ministrul belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne.

Solicitarea sa de protecţie depusă în Belgia a fost refuzată "din motive tehnice" în toamna lui 2020, a afirmat de Moor în faţa deputaţilor belgieni. Bărbatul nu s-a prezentat însă pentru interviu la serviciile de imigrare de la Bruxelles, iar pe 4 martie 2021 a fost emis pe numele său un ordin de părăsire a teritoriului, care nu a fost însă executat.

Nici comunicarea acestui ordin, şi nici respingerea cererii de azil nu au fost recepţionate de Lassoued la adresa care figura în dosarul său, în districtul Schaerbeek din Bruxelles, a mai spus de Moor.

După atentat, autorităţile districtuale au denunţat neglijenţa serviciilor de imigrare şi a guvernului, subliniind că nu au fost niciodată avertizate că în Schaerbeek locuieşte o "persoană atât de periculoasă".

Lassoued a fost împuşcat mortal marţi dimineaţa în cursul unei operaţiuni a poliţiei belgiene desfăşurate în Schaerbeek, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699