REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Turcan: Cred că USL poate fi denumit Bucureşti Shake, în care mulţi oameni se mişcă haotic

Turcan: Cred că USL poate fi denumit Bucureşti Shake, în care mulţi oameni se mişcă haotic

Replica API 11 martie 2013 | 00:00 221

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, duminică, la Sibiu, că după modelul Harlem Shake, USL este "Bucureşti Shake în care mulţi oameni, din diferite partide, se mişcă haotic, dau tonul românilor, după care mixează interesele acestora".Raluca Turcan a participat, duminică, la Sibiu, la prezentarea moţiunii lui Vasile Blaga pentru câştigarea unui nou mandat de preşedinte al PDL.

Turcan, care este deputat de Sibiu, le-a explicat colegilor că susţine moţiunea lui Vasile Blaga, deoarece acesta este "varianta corectă şi dreaptă pentru viitorul PDL".

Ea le-a spus colegilor că trebuie să atragă constant atenţia românilor asupra promisiunilor neonorate ale USL, despre care a spus că este "un Bucureşti Shake".

"Ştiţi cum îmi apare mie USL-ul astăzi? E un curent la modă, se cheamă Harlem Shake. Eu cred că USL-ul poate fi denumit Bucureşti Shake, în care mulţi oameni, din diferite partide, se mişcă haotic, dau tonul românilor, după care mixează interesele acestora. Acestui Harlem Shake, sau Bucureşti Shake USL trebuie să ne opunem, dar să ne opunem cu argumente, cu demnitate şi cu soluţii", a declarat Raluca Turcan.

Aceasta a continuat apreciind că "trebuie să demascăm impostura şi înşelăciunea aşteptărilor românilor".

"USL a luat 70 la sută prin înşelarea încrederii românilor. De noi depinde dacă vom şti să demonstrăm şi să arătăm oamenilor lucrul acesta", a mai spus Tucan.

Raluca Turcan a participat, duminică, la Sibiu, la prezentarea moţiunii lui Vasile Blaga, alături de alţi vicepreşedinţi ai formaţiunii, de eurparlamentari PDL, dar şi de primari şi consilieri locali ai PDL din judeţul Sibiu.

sursă: mediafax.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436