Turcan, despre evenimentele private cu 30 de persoane: Oamenii pot să sesizeze Poliţia
Turcan, despre evenimentele private cu 30 de persoane: Oamenii pot să sesizeze Poliţia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVicepremierul Raluca Turcan a afirmat luni seară că oamenii pot sesiza Poliţia în cazul în care vecinii organizează evenimente private cu participarea a 30 de persoane, încălcând astfel decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, statuată prin hotărâre de guvern.
Raluca Turcan
"Dacă fac acasă cu 20 de oameni, este la limita regulii impuse de noi. Dacă fac deja cu 30 de oameni, atunci, dacă organele de control sunt sesizate, aplică amenzi. Aşa este în momentul de faţă decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, statuată prin hotărâre de guvern", a declarat Turcan la Digi 24, citată de Agerpres.
Întrebată dacă este o soluţie ca, dacă se uită vecinul peste gard şi vede că sunt mulţi oameni (la petrecere n.r), să sune la 112, Raluca Turcan a spus: "Este o practică. Şi nu doar în România. Nu inventăm noi apa caldă şi nu sunt românii mai delaţionişti decât alţi cetăţeni din lumea aceasta. Şi în Germania şi în Elveţia unde sunt sesizate încălcări ale regulilor stabilite intervin organele de aplicare şi de respectare a legii. E ceva absolut firesc. Până la urmă noi suntem o comunitate şi funcţionăm într-o solidaritate din aceasta care transcede statutul social. Oamenii pot să sesizeze Poliţia, Poliţia aplică legea şi dorinţa noastră este, făcând publice acest măsuri şi pericolele care îi aşteaptă pe cei care încalcă legea, să creştem gradul de conformare".
Ea a susţinut că numărul de amenzi aplicate în aceste cazuri nu reprezintă un "scop".
"Noi nu stăm acum să avem o satisfacţie personală din numărul de amenzi date. Pentru că nu acesta este scopul. Scopul este să prevenim răspândirea îmbolnăvirii cu acest virus, să creştem gradul de conformare. Dacă lumea nu se conformează şi nu înţeleg oamenii că, până la urmă, riscă să-şi omoare membri ai familiei, membri ai comunităţii, atunci trebuie să suporte şi rigorile legii", a subliniat Turcan.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News