Turcan: Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri
Turcan: Regândirea legii salarizării va compensa eventuala eliminare a unor sporuri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRegândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri are ca obiectiv, printre altele, reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, astfel încât eventuala eliminare a unor sporuri să fie compensată, iar angajatul să nu piardă din venituri, a transmis, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, scrie Agerpres.
Raluca Turcan
"Regândirea legii salarizării şi a sistemului de sporuri, în lucru acum la minister, urmăreşte să aducă echitate şi performanţă în sistem. Obiectivele sunt: eliminarea discrepanţelor salariale din sistemul bugetar; restabilirea ierarhiilor funcţiilor în cadrul domeniilor de activitate şi între domenii de activitate; reaşezarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare va compensa eventuala eliminare a unor sporuri, aşa încât în final angajatul să nu piardă şi, în plus, să avem o lege corectă; instituirea unui sistem de stimulare a performanţei", a scris ministrul Muncii pe Facebook.
În ceea ce priveşte personalul TESA din sănătate, ministrul citat a arătat că acesta este inclus în prezent în familia ocupaţională administraţie.
"Întrebaţi personalul TESA din sănătate şi o să vedeţi cine a tăiat salarii în România şi când: a făcut-o PSD în 2017, când a eliminat această categorie din familia ocupaţională în care activează, din punctul de vedere al salarizării, şi a inclus-o în altă categorie. Acest lucru înseamnă că li se aplică reguli diferite în ceea ce priveşte salarizarea - atât ca salariu de bază, cât şi în privinţa sporurilor: 85% în familia ocupaţională sănătate versus aproximativ 15% în cea de administraţie, unde e inclus personalul TESA din sănătate acum", a menţionat Raluca Turcan.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News