REPLICA ONLINE CONSTANTA

22° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
22° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

Turcan: Suntem în etapa de pregătire a concursului de soluţii pentru realizarea Operei Naţionale din Iaşi

Turcan: Suntem în etapa de pregătire a concursului de soluţii pentru realizarea Operei Naţionale din Iaşi

Victor ROTARU 1 iunie 2024 | 00:00 132

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat  la Iaşi, că va fi lansat un concurs de soluţii privind realizarea clădirii în care să funcţioneze Opera ieşeană.

Turcan: Suntem in etapa de pregatire a concursului de solutii pentru realizarea Operei Nationale din Iasi Raluca Turcan

"Amintiţi-vă de cât timp se vorbeşte despre construcţia unei noi opere la Iaşi. Practic, în doar jumătate de an am reuşit să elaborăm toată documentaţia, să stăm la masă împreună Ministerul Culturii şi autorităţile locale. Astăzi suntem în etapa de lansare a licitaţiei, de fapt de lansare a unui concurs de soluţii pentru a vedea cum ar putea să arate Opera ieşeană, urmând ca ulterior documentaţia de proiectare şi execuţie să fie lansată pentru licitaţie", a declarat ministrul Culturii.

Ministrul Culturii a răspuns jurnaliştilor că va analiza şi posibilitatea organizării unei licitaţii internaţionale.

"Vom analiza. Să ştiţi că m-am gândit dacă nu s-ar merita să fie o licitaţie internaţională, dar decizia nu este luată", a răspuns Raluca Turcan când a fost întrebată de jurnalişti dacă este luată în calcul şi posibilitatea organizării unei licitaţii la nivel internaţional pentru Opera din Iaşi.

În urmă cu câţiva ani, primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a lansat ideea construirii unui sediu nou al ONRI, pentru că din 1956, de la înfiinţarea acestei instituţii, artiştii şi balerinii împart scena cu actorii Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri". Clădirea, un monument istoric din secolul al XIX-lea, a fost construită şi proiectată să funcţioneze ca teatru. În prezent, este afectat timpul de pregătire al artiştilor lirici care împart aceeaşi scenă şi săli de pregătire cu actorii Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri".

Sediul Operei urmează să fie construit, în Copou, vizavi de Garnizoana Iaşi, pe un teren de 9.510 metri pătraţi de teren pus la dispoziţie de ApaVital.

Construirea unui sediu pentru Opera din Iaşi este o iniţiativă care figurează pe o listă de opt mari obiective de patrimoniu ce ar urma să fie reabilitate sau construite în următorii şase ani cu bani de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, printr-un important acord de împrumut.

Iniţial, pentru clădirea Operei din Iaşi era prevăzută suma 15 milioane de euro, însă aceasta a fost suplimentată cu 65 milioane de euro, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Teatrul Național din București poarta numele ilustrului Caragiale, doamnă,nu al lui Ion Caramitru . Gafă impardonabilă la Gala Uniter...
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016