REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Dum., 28 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6804
23.4° Constanța Duminică, 28 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6804
 

Turcia: Alte trei persoane, salvate de sub dărâmături în Antakya, după 260 de ore de la cutremur

Turcia: Alte trei persoane, salvate de sub dărâmături în Antakya, după 260 de ore de la cutremur

A.F. 17 februarie 2023 | 11:41 598

Trei persoane, între care un adolescent de 14 ani, au fost salvate de sub dărâmături în oraşul Antakya, în sudul Turciei, la peste 260 de ore după cutremurul care a devastat regiunea, au informat vineri autorităţile turce şi mass-media, relatează AFP.

Turcia: Alte trei persoane, salvate de sub daramaturi in Antakya, dupa 260 de ore de la cutremur

Mustafa, în vârstă de 33 de ani, şi Mehmet, în vârstă de 26 de ani, au fost salvaţi "la 261 de ore" după cutremur, a anunţat ministrul Sănătăţii, Fahrettin Koca, pe Twitter.

Canalul de televiziune CNN Türk a precizat că este vorba despre Mustafa Avci şi, respectiv, Mehmet Ali Sakiroglu.

Cu puţin timp înainte, la "260 de ore" după seism, un băiat de 14 ani a fost scos şi el de sub ruinele blocului său din centrul Antakya, "după eforturi intense", a declarat ministrul turc.

Ministrul Fahrettin Koca a afirmat că adolescentul pe nume Osman a suferit "o intervenţie" într-un spital din provincie, fără să precizeze gravitatea stării acestuia, însă băiatul apare conştient într-o fotografie.

Potrivit agenţiei de presa DHA, cei doi bărbaţi, Mehmet şi Mustafa, se aflau sub dărâmăturile aceleiaşi clădiri, în centrul Antakya, când au fost descoperiţi de serviciile de urgenţă, citează Agerpres.

Ministrul a afirmat că cei doi au fost transportaţi imediat la spital.

"Fratele nostru Mustafa şi-a amintit numărul de telefon al unei rude pe care a putut să o contacteze", a spus ministrul care a prezentat şi o scurtă înregistrare video.

În înregistrare tânărul poate fi auzit întrebând: "Mama e bine?", şi zâmbeşte larg când interlocutorul său, în lacrimi, îi răspunde: "Toată lumea este bine!".

Peste 41.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului cu magnitudinea 7,8 care a lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie la ora 04:00 (01:00 GMT), potrivit ultimului bilanţ oficial.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436