REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Mar., 8 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6876
18.2° Constanța Marți, 8 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6876
 

Turcia: O nouă lege acordă paznicilor de cartier noi prerogative controversate

Turcia: O nouă lege acordă paznicilor de cartier noi prerogative controversate

Replica API 12 iunie 2020 | 00:00 1022

Parlamentul turc a adoptat joi un proiect de lege controversat ce întăreşte considerabil prerogativele "paznicilor de cartier", opozanţii preşedintelui Recep Tayyip Erdogan acuzându-l că prin acest demers intenţionează să îşi organizeze o "miliţie" loială, informează AFP, citată de Agerpres.

"Proiectul de lege al paznicilor de cartier a fost acceptat", a anunţat parlamentul pe contul său de Twitter.

În conformitate cu textul adoptat, paznicii de cartier ("bekçi" în limba turcă) care patrulează noaptea pentru a raporta jafuri şi tulburări ale ordinii publice vor avea aproape aceleaşi puteri ca poliţiştii. Noile prevederi legislative le permit acestora să poarte şi să utilizeze arme de foc dacă este necesar, dar şi să oprească trecătorii pentru a le verifica identitatea sau pentru a-i percheziţiona.

Cu o vechime ce depăşeşte un secol, instituţia paznicilor de cartier de pe lângă ministerul de interne s-a dezvoltat considerabil după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 împotriva preşedintelui Turciei.

Turcia are, în prezent, peste 28.000 de paznici de cartier.

Partidul de guvernământ islamico-conservator al preşedintelui Erdogan, care a prezentat proiectul de lege, susţine că noile prerogative vor permite paznicilor de cartier să ajute mai eficient forţele de ordine prin zădărnicirea încercărilor de furt şi prevenirea agresiunilor pe străzi.

În vechile filme turceşti, aceştia sunt prezentaţi ca nişte figuri paterne, binevoitoare, care patrulează pe străzi cu fluierul în gură în căutarea scandalagiilor.

Însă opoziţia îl suspectează pe preşedintele Erdogan, pe care îl acuză de tendinţe autoritariste, că încearcă să înfiinţeze o forţă înarmată loială.

"Foloseşte instituţia paznicilor de cartier pentru a organiza o miliţie", a declarat Mahir Polat, membru al principalului partid de opoziţie CHP (social-democrat)."Dacă există o problemă de securitate în această ţară, atunci poliţia sau jandarmeria sunt cele care trebuie consolidate", a adăugat politicianul de opoziţie.

"Prin consolidarea paznicilor sunt create condiţii pentru creşterea presiunii asupra societăţii, asigurarea menţinerii puterii şi slăbirea şi mai mult a statului de drept", a declarat marţi parlamentarul Hakki Saruhan Oluç din partea partidului pro-kurd HDP.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3153042226
5/49
1113510417
joker
15424182817