REPLICA ONLINE CONSTANTA

26° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
26° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Turiştii nerezidenţi au cheltuit 3,9 miliarde de lei în România, în primele nouă luni din acest an

Turiştii nerezidenţi au cheltuit 3,9 miliarde de lei în România, în primele nouă luni din acest an

A.F. 16 decembrie 2023 | 00:00 176

Peste 1,5 milioane de turişti străini au fost cazaţi în unităţile de profil din România în primele nouă luni ale acestui an, iar cheltuielile acestora au depăşit 3,9 miliarde de lei, respectiv 2.578 de lei de persoană, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Turistii nerezidenti au cheltuit 3,9 miliarde de lei in Romania, in primele noua luni din acest anfoto cu rol ilustrativ

Călătoriile pentru afaceri (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 50,1% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în perioada ianuarie - septembrie 2023, cheltuielile acestora reprezentând 55,1% din totalul cheltuielilor.

Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, 49,9% au călătorit în scop particular, cheltuielile acestora reprezentând 44,9% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

39,3% dintre turiştii nerezidenţi şi-au organizat singuri sejurul, 38,3% şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism,13,1% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei, în timp ce 9,3% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu cât şi printr-o agenţie de turism.

Principalul mijloc de transport utilizat pentru a sosi în România în primele nouă luni din 2023 a fost avionul, folosit de 74,9% din numărul total de turişti, în timp ce 17,3% au utilizat autoturisme proprii, 5,7% autocare şi autobuze, 0,8% ambarcaţiuni fluviale şi 0,4% tren şi 0,9% au sosit cu alte mijloace de transport (autoturisme închiriate, motociclete etc.).

În trimestrul trei, numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 650.300, cheltuielile acestora însumând 1,7 miliarde de lei (în medie 2617 lei/persoană).

Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul III 2023, 46,5% au călătorit în scop de afaceri, cheltuielile acestora reprezentând 49,9% din totalul cheltuielilor. Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în trimestrul III 2023, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,7%), urmată de cheltuielile în restaurante şi baruri (18,8%) şi cele pentru cumpărături (14,1%).

Dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România în trimestrul III 2023, 53,5% au călătorit în scop particular, cheltuielile acestora reprezentând 50,1% din totalul cheltuielilor. Din totalul cheltuielilor în acest scop, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (46,1%), urmată de cheltuielile în restaurante şi baruri (17,2%) şi cele pentru cumpărături (15,4%), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712