Țuțuianu l-a certat pe Dima de la ENEL: „Să se formeze echipe pe timpul nopții”
Țuțuianu l-a certat pe Dima de la ENEL: „Să se formeze echipe pe timpul nopții”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa Prefectura Constanța, Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit din pricina codului galben de vreme rea, dar și a codului portocaliu de inundații pe fluviul Dunărea.
În cadrul discuțiilor purtate joi după-amiază, Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța, a ținut să îl laude pe Nicolae Dima, inspector de protecţie civilă în cadrul Enel, pentru faptul că la ultimul cod de vreme rea nu au existat probleme precum în dățile anterioare. „Vedeți că se poate. Problema era la dumneavoastră”, a subliniat Țuțuianu.
Pe de altă parte, când președintele CJC l-a întrebat pe reprezentantul ENEL dacă au echipe de noapte pregătite, mai ales că vremea rea se anunță la noapte, Dima a răspuns scurt: „Nu avem echipe pe timpul nopții”. Atunci, președintele CJC a fost deranjat de răspunsul voalat al lui Dima și i-a cerut să rezolve problema cu cinci echipe. „Să fie luate măsuri, atunci. Există riscul să se întrerupă curentul la noapte. Așadar, să fie pregătite cinci echipe pentru a acționa în județ”, a subliniat Horia Țuțuianu.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News