REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
29.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

TVA creşte de la 5% la 9% pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice şi panouri solare termice

TVA creşte de la 5% la 9% pentru livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice şi panouri solare termice

A.F. 20 septembrie 2023 | 00:00 270

Cota de TVA pentru livrarea de locuinţe sociale, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă urmează să crească de la 5% la 9%, conform Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

TVA creste de la 5% la 9% pentru livrarea si instalarea de panouri fotovoltaice si panouri solare termice

"Se propune menţinerea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii, cinematografe şi evenimente culturale, altele decât cele scutite conform art. 292 alin. (1) lit. m) din Codul fiscal, livrarea de lemn de foc şi energie termică şi trecerea de la cota de 5% la cota de 9% pentru livrarea de locuinţe sociale, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă), iar pentru celelalte operaţiuni să se aplice cota standard de TVA. Pentru trecerea de la aplicarea cotei de 5% la 9% pentru livrarea de locuinţe, este necesară şi introducerea unor dispoziţii tranzitorii", se spune în expunerea de motive a documentului menţionat.

De asemenea, se propune trecerea de la aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la aplicarea cotei standard de TVA pentru livrarea de bere fără alcool şi de alimente cu zahăr adăugat, al căror conţinut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs.

Conform sursei citate, aceste măsuri derivă din recomandările din raportul Băncii Mondiale cu privire la eliminarea cotelor reduse de TVA distributive (eliminare amânată sau etapizată) şi nedistributive (eliminare imediată).

Totodată, se propun şi modificări ale textului referitor la cota redusă aplicabilă livrării şi instalării de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă, precum şi modificări ale declaraţiilor pe propria răspundere prevăzute de lege pentru aplicarea cotei reduse pentru aceste operaţiuni, în prezent nefiind corelate.

"Se propune revizuirea semnificaţiei expresiei locuinţe care în momentul livrării pot fi locuite ca atare, în sensul introducerii şi a unor condiţii cu privire la gradul de finisare a locuinţelor şi la dotările necesare. Această măsură vizează atingerea următoarelor obiective: stabilirea unui grad de finisare/dotare a locuinţelor prin care să se asigure că se va aplica TVA în cotă redusă numai pentru acele locuinţe care chiar pot fi locuite de beneficiari fără a necesita investiţii suplimentare semnificative; evitarea aplicării neunitare a cotei reduse de TVA şi a incertitudinii furnizorilor cu privire la cota de TVA corectă, prin detalierea expresă la nivelul legii a finisajelor/dotărilor necesare în vederea aplicării cotei reduse de TVA", se spune în document.

De asemenea, se precizează că la art. 294 alin. (5) se propune eliminarea scutirii de TVA cu drept de deducere aplicabile operaţiunilor efectuate către unităţi spitaliceşti de stat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712