REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
30.4° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

Ucrainenii lovesc din nou pe mare: Un petrolier rusesc, lovit de drone în strâmtoarea Kerci

Ucrainenii lovesc din nou pe mare: Un petrolier rusesc, lovit de drone în strâmtoarea Kerci

A.F. 7 august 2023 | 00:00 857

Un petrolier rusesc a fost lovit de drone ucrainene în strâmtoarea Kerci, a anunţat presa rusă, citată de The Guardian.

Ucrainenii lovesc din nou pe mare: Un petrolier rusesc, lovit de drone in stramtoarea Kerci

Petrolierul a fost avariat în urma atacului, iar două remorchere se aflau la faţa locului pentru a-i acorda asistenţă, a anunţat agenţia de ştiri de stat Tass, citând Centrul de salvare maritimă. Atacul semnalat a întrerupt pentru scurt timp traficul pe podul Kerci, punct strategic care leagă Crimeea ocupată de Rusia de Rusia continentală.

Explozii au fost auzite în apropierea podului sâmbătă devreme, au declarat oficiali ruşi, adăugând că exploziile au fost legate de atacul asupra petrolierului. Nu s-a scurs combustibil de pe navă, care avea 11 persoane la bord, a precizat Tass.

Ucraina, care rareori comentează atacurile asupra unor obiective ruseşti, nu a făcut nicio declaraţie oficială cu privire la acest incident.

Ucrainenii lovesc din nou pe mare: Un petrolier rusesc, lovit de drone in stramtoarea Kerci

The Moscow Times a identificat nava ca fiind petrolierul chimic SIG, care se află sub incidenţa sancţiunilor americane pentru că a furnizat combustibil pentru avioane forţelor ruseşti din Siria care îl susţin pe preşedintele Bashar al-Assad.

Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, a declarat că mai mulţi membri ai echipajului navei au fost răniţi de cioburi de sticlă în timpul atacului.

Traficul pe podul Kerci a fost întrerupt timp de aproximativ trei ore şi a fost reluat sâmbătă dimineaţa devreme, potrivit canalului Telegram al centrului de informare pentru autostrăzi.

Podul, finalizat de Rusia în 2018, la patru ani după ce Moscova a anexat peninsula de la Ucraina, a fost supus la două atacuri majore în timpul invaziei ruseşti în Ucraina, care durează de 17 luni, cel mai recent având loc luna trecută, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bravo Ucraina ! La mai multe !....
13
1
Multa mwe cu kkt ucraina
2
24

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699