REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

UE a ajuns la un acord provizoriu privind importurile de cereale ucrainene

UE a ajuns la un acord provizoriu privind importurile de cereale ucrainene

A.F. 21 martie 2024 | 00:00 107

Uniunea Europeană a ajuns la un acord provizoriu ce prevede accesul fără tarife pe pieţele UE pentru producătorii de alimente din Ucraina, până în iunie 2025, a anunţat miercuri Parlamentul European, transmite Reuters.

UE a ajuns la un acord provizoriu privind importurile de cereale ucrainene

Decizia corespunde propunerii formulate în ianuarie de Comisia Europeană de a suspenda până în iunie 2025 taxele şi cotele pentru produsele agricole ucrainene, dar cu posibilitatea declanşării unei "frâne de urgenţă" pentru păsările de curte, ouă şi zahăr, ceea ce înseamnă că vor fi impuse tarife dacă importurile depăşesc nivelul mediu din 2022 şi 2023. Lista a fost extinsă pentru a include ovăz, porumb, crupe şi miere.

De asemenea, Parlamentul European a primit asigurări de la Comisia Europeană că va acţiona dacă vor creşte importurile de grâu ucrainean.

Perioada de referinţă luată în calcul pentru declanşarea "frânei de urgenţă" va fi 2022 şi 2023, ceea ce arată că vor fi reimpuse tarifele dacă importurile acestor produse depăşesc nivelul mediu din aceşti doi ani.

Negociatorii de la Parlamentul European s-au asigurat că Executivul comunitar va acţiona în termen de 14 zile, în loc de 21 de zile, dacă va trebui declanşată "frâna de urgenţă".

După ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, UE a eliminat tarifele vamale pentru importurile din Ucraina, însă Polonia şi alte state vecine s-au confruntat cu o supraofertă de cereale iar fermierii au început să protesteze faţă de concurenţa incorectă, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510