Ultimele episoade „Fiica ambasadorului”. Serialul de la Kanal D se apropie de final
Ultimele episoade „Fiica ambasadorului”. Serialul de la Kanal D se apropie de final
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPovestea protagoniștilor din serialul turcesc „Fiica ambasadorului”, difuzat de Kanal D, se apropie de final. Impresionanta poveste de dragoste dintre Mavi (Tuba Büyüküstün) și Sancar (Engin Akyürek) își va dezvălui deznodământul, marți, 17 mai, de la ora 20.00.
Dacă la debutul îndrăgitei producții telespectatorii au pășit, alături Nare (Neslihan Atagül) și Sancar, în lumea plină de provocări și emoție a celor doi îndrăgostiți, iată că povestea eroului principal a continuat, de data aceasta alături de Mavi, tânăra de care s-a îndrăgostit iremediabil, după dispariția subită a lui Nare.
Momente memorabile se vor petrece în ultimele două episoade „Fiica ambasadorului”, ce vor fi difuzate luni, 16 mai, și marți, 17 mai, de la ora 20.00, la Kanal D. Fanii producției își vor lua rămas bun de la îndrăgitele personaje care au impresionat prin iubirea și perseverența de care au dat dovadă în demersurile lor de a-și construi o viață frumoasă, în ciuda tuturor piedicilor.
Odată cu finalul producției „Fiica ambasadorului”, fanii serialelor turcești de succes se pot bucura, cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, de la ora 20.00, de serialul „Mă numesc Zuleyha”, o altă poveste emoționantă care a cucerit deja inimile a milioane de români, scrie Libertatea.
Așadar, ultimele două episoade din îndrăgita producție turcească „Fiica ambasadorului” apar luni, 16 mai, și marți, 17 mai, începând cu ora 20.00, la Kanal D.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News