Un afacerist de top din România vrea să demoleze Vila Reginei Maria, din Mamaia
Un afacerist de top din România vrea să demoleze Vila Reginei Maria, din Mamaia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn afacerist din Mureș, asociat la SC Vulturii Mării SRL, vrea să demoleze Complexul Bar Orient – Restaurant Unirea, clădire emblematică din Mamaia, edificată la cererea Reginei Maria. Evident, sunt o sumedenie de pași pe care trebuie să-i urmeze, inclusiv obținerea avizului Direcției Județene de Cultură. Dacă îl va obține, atunci clădirea va fi pusă la pământ în locul ei urmând, cel mai probabil, să răsară vreun complex imobiliar.
Terenul, impreuna cu clădirea, au fost cumpărate de Mamaia SA, de la municipalitate, în 2003, ulterior acestea ajungând în proprietatea firmei de mai sus. La acea dată, asociat era Florin Dima, cetățean elvețian de naționalitate română, însă în 2018 acesta s-a retras din firmă, cedând acțiunile lui Liviu Iuliu Cojoc.
Din 2007, firma are cifra de afaceri 0, profitul pe minus, iar anul trecut a avut datorii de 379 076 lei. Liviu Iuliu Cojoc este un prosper om de afaceri din Mureș, acesta fiind implicat în nouă societăți. Dintre acestea amintim : Neuron SRL, Dafcochim SRL, Dafcochim Distribution SRL,Dafcochim Agro, Spatiu Comercial Vitan SRL, Kodagro SRL etc.
„ Știu de această inițiativă, dar deocamdată s-a obținut doar certificatul de urbanism pentru demolare. Mai sunt pași de făcut până la demolarea propriu-zisă, inclusiv Comisia de Cultură are un cuvânt de spus și sper ca avizul de demolare să fie negativ.” a declarat Cătălin Iacob, consilier local USR, pentru Replica.
M.P. V.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News