Un angajat al TVR a MURIT, după ce s-a aruncat de pe clădirea în care funcţionează televiziunea
Un angajat al TVR a MURIT, după ce s-a aruncat de pe clădirea în care funcţionează televiziunea
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat s-a aruncat, astăzi, de pe sediul TVR din Bucureşti şi a murit. Poliţiştii au deschis o anchetă şi urmează să afle cine era bărbatul, dar şi motivele care l-au condus la gestul extrem.
Totul s-a întâmplat sambata, în jurul orei 13.50, atunci când bărbatul, care ar fi fost un angajat al Departamentului Sport, s-a urcat pe clădirea-turn în care îşi desfăşoară activitatea Televiziunea Română.
Bărbatul s-a aruncat apoi în gol, de pe acoperişul clădirii, iar în urma impactului cu solul a murit pe loc.
"La obiectivul Societatea Română de Televiziune, în jurul orelor 13.50, un angajat al instituției s-a aruncat de pe clădirea turn aflată în curtea obiectivului, decedând în urma impactului cu solul. La fața locului urmează a se prezenta ambulanța și un echipaj de poliție pentru constatarea decesului și clarificarea împrejurărilor", se arată într-o informare.
Martorii la tragedie au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanţei, dar şi poliţişti.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viaţă pe angajatul TVR, scrie antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News