REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.9° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
20.9° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Un autoturism a părăsit partea carosabilă: 3 victime rănite

Un autoturism a părăsit partea carosabilă: 3 victime rănite

Andreea VLAICU 30 iunie 2024 | 10:22 1012

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza comunei Poiana Stampei din judeţul Suceava, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Un autoturism a parasit partea carosabila: 3 victime ranite

Potrivit sursei citate, un autoturism a părăsit partea carosabilă, iar în urma evenimentului au fost rănite cele trei persoane din interior, un bărbat de 67 de ani şi două femei, de 66 şi, respectiv, 88 de ani.

La faţa locului au intervenit pompierii militari de la Punctele de Lucru Poiana Stampei şi Crucea, dar şi un echipaj cu accesorii pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava. În sprijin, a fost solicitată şi o ambulanţă SMURD de la ISU Bistriţa-Năsăud.

"Echipajele de intervenţie au preluat răniţii şi le-au acordat primele îngrijiri medicale. Femeia în vârstă de 88 de ani era blocată în autoturism, fiind în stare de inconştienţă, dar cu funcţii vitale. A fost extrasă şi, împreună cu celelalte două victime, a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe (CPU) Vatra Dornei", au precizat oficialii ISU Suceava.

Echipajul SMURD sosit în sprijin a acordat primul ajutor medical unui tânăr în vârstă de 34 de ani, care a suferit un atac de panică. Acesta provenea dintr-un alt autoturism, care însoţea maşina implicată în accidentul rutier. După ce a fost stabilizat, bărbatul a refuzat transportul la spital.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166