Un bărbat a oferit bani unui echipaj de Poliţie Rutieră!
Un bărbat a oferit bani unui echipaj de Poliţie Rutieră!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOfiţerii Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au realizat vineri, 31 ianuarie 2020, prinderea în flagrant a unei persoane în vârstă de 60 ani, în timp ce oferea o sumă de bani unui echipaj de poliţie rutieră, pentru a nu întocmi actele de constatare a unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere.
În fapt, în jurul orei 18.30, echipajul de poliţie rutieră format din doi agenți de poliție din cadrul I.P.J. Dolj – Poliţia Oraş Filiaşi, compartimentul rutier, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit în trafic, pe DE 70, în oraşul Filiaşi, jud. Dolj, un bărbat care conducea un autoturism cu viteza de 92 km/oră, iar pentru a nu i se întocmi procesul verbal de constatare a contravenţiei cu aplicarea unei amenzi de 1.300 lei, precum şi a sancţiunii complementare prevăzută cu 6 puncte de penalizare, a dat celor doi agenţi de poliţie o sumă de bani.
Agenţii de poliţie au refuzat categoric şi au anunţat şeful ierarhic, precum şi D.G.A. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, continuând să întomească actele de constatare a contravenţiei.
Ca urmare a sesizării, conducătorul auto a fost prins în flagrant imediat după ce a dat o sumă de bani agenţilor de poliţie. În cauză, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus cercetarea sub control judiciar a inculpatului pe o perioadă de 60 de zile.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News