REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Un bărbat a sunat în mod repetat la 112 și a chemat Salvamontul: de fapt, el era beat

Un bărbat a sunat în mod repetat la 112 și a chemat Salvamontul: de fapt, el era beat

Ana Maria LIPAN 9 iulie 2023 | 10:07 531

Salvamont Borșa a fost anunțat sâmbătă seara, prin 112, că un turist a căzut pe o potecă din Pietrosul Rodnei și și-a fracturat piciorul. Ajunși la fața locului, salvatorii montani au constatat că bărbatul este nevătămat, dar în avansată stare de ebrietate.

Un barbat a sunat in mod repetat la 112 si a chemat Salvamontul: de fapt, el era beat

„Alcoolul în vârf de munte.. confuzie și accidente! Muntele îți oferă cea mai simplă lecție de viață la care ai acces, dar trebuie tratat cu responsabilitate și seriozitate. De aceeași seriozitate vă recomandăm să dați dovadă și să vă gândiți de două ori înainte de a pune pe drumuri salvatorii montani. Serviciul Public Salvamont Borșa a fost anunțat prin 112 despre faptul că un turist a căzut pe o potecă din Pietrosul Rodnei. Apelanta a revenit de mai multe ori, spunând că bărbatul, originar din Cluj, și-a fracturat piciorul. O echipă de prim răspuns din cadrul Serviciului Public Salvamont Borșa a pornit spre locul intervenției împreună cu un echipaj SMURD”, anunță Salvamont Borșa, informează stiripesurse.ro. 

Ajunși la fața locului, salvatorii montani au constatat că bărbatul este nevătămat, în avansată stare de ebrietate.

„Acesta a refuzat atât examinarea cât și transportul. Vă recomandăm să nu consumați băuturi alcoolice pe munte deoarece acestea slăbesc organismul și capacitatea de efort. De asemenea, să nu vă abateți de la potecile marcate și în situația în care sunteți nevoiți să sunați la 112, asigurați-vă că nu transmiteți informații eronate. În timp ce echipajele sunt ținute blocate la un caz care nu necesită intervenția de urgență, un alt turist poate avea nevoie de ajutor. Fiți responsabili pe munte”, încheie salvamontiștii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166