REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Mie., 17 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6793
29.2° Constanța Miercuri, 17 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6793
 

Un bărbat din Fetești a murit când încerca să facă o bombă

Un bărbat din Fetești a murit când încerca să facă o bombă

A.F. 29 mai 2024 | 20:51 1252

Polițiștii au fost sesizați, în cursul nopții trecute, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că din locuința unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Fetești, iese fum urmare a unui zgomot puternic, iar acesta este inconștient.

Un barbat din Fetesti a murit cand incerca sa faca o bomba

La fața locului, s-a deplasat cu operativitate o echipă complexă  de polițiști, pompieri, jandarmi și medici, care au constatat decesul bărbatului, iar în interiorul locuinței au identificat mai multe obiecte susceptibile a conține materiale pirotehnice și explozive.

Cercetările se derulează sub conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive.

În cadrul cercetării la fața locului, au fost identificate articole pirotehnice și elemente de muniție, care au fost ridicate în condiții de siguranță și urmează a fi expertizate.

Pentru ridicarea în condiții de siguranță și investigarea materiilor explozive, s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Pirotehnic din cadrul Brigăzii Antitero a Serviciului Român de Informații.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bine ca nici nu este baza aeriana NATO..în împrejurimi
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510