Un bărbat s-a dus băut la proba practică pentru permisul auto
Un bărbat s-a dus băut la proba practică pentru permisul auto
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat din Argeș care voia să devină șofer s-a prezentat băut la proba practică pentru obținerea permisului auto. Polițistul examinator și-a dat seama că tânărul consumase alcool și i-a pus fiola.
”În această dimineaţă, unul dintre examinatorii Serviciului Permise a cerut testarea cu alcooltestul pentru un candidat. Bărbatul în vârstă de 31 de ani prezenta halenă alcoolică, iar poliţistul nu l-a lăsat să urce la volan”, a transmis, luni, Prefectura Argeş.
Sursa citată a precizat că bărbatul a fost testat de către poliţiştii Biroului Rutier Piteşti şi s-a confirmat faptul că a consumat băuturi alcoolice. ”Avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost declarat “respins” la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere. Nu va răspunde contravenţional pentru că nu a condus”. Prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, l-a felicitat pe poliţistul examinator. ”De asemenea, ţin să le atrag atenţia tuturor candidaţilor că astfel de situaţii sunt de neiertat şi că nu le vor fi trecute cu vederea, indiferent de scuzele invocate. Tânărul de astăzi a spus că a consumat alcool în ziua de ieri, dar este irelevant. Condamn dur orice faptă, dar şi tentativă, de a urca la volanul unui autoturism după consumul de alcool sau orice fel de substanţe interzise pentru că nu este în joc doar viaţa celui care face un astfel de gest, ci şi a celorlalţi participanţi la trafic, indiferent că vorbim despre şoferi sau pietoni”, a declarat prefectul de Argeş, conform digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News