Un câine fără stăpân a făcut prăpăd într-o gospodărie din Năvodari
Un câine fără stăpân a făcut prăpăd într-o gospodărie din Năvodari
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDezastru
Dezastru
Problema câinilor fără stăpân continuă să împartă constănţenii în două tabere, respectiv cei ce apără patrupedele, declarându-se iubitori de animale, şi cei care sunt de acord cu strângerea lor de pe străzi. Desprins din acest context, o familie din Năvodari a ajuns să sune la Poliţie, în cursul zilei de luni, 8 iunie.
Mai exact, o femeie susţine că a rămas înmărmurită în momentul când a ieşit din casă pentru a hrăni găinile din ogradă. Două dintre acestea erau moarte şi lucrurile din jur erau vandalizate. Imediat a fost zărit şi „inculpatul”, care încă se afla în curte, fiind vorba despre un câine fără stăpân. Femeia a reuşit să-l închidă în magazie, după care a cerut sprijinul Poliţiei.
La faţa locului au ajuns şi oamenii legii care au demarat o anchetă, în sensul că proprietara gospodăriei susţine că animalul ar fi totuşi în grija cuiva. Urmează să se stabilească acest aspect în urma anchetei. De cealaltă parte, vecinii su specificat că nici respectiva familie nu are îngrădită curtea aşa cum ar trebui, dar păgubiţii susţin că astfel de lucruri nu ar trebui să aibă loc. Nu au nici un fel de pretenţii, doar să prevină ca astfel de întâmplări nefericite să se mai producă.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News