Un călător a murit, după ce a căzut pe calea de rulare a metroului, la stația Obor
Un călător a murit, după ce a căzut pe calea de rulare a metroului, la stația Obor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn călător a murit după ce a căzut în calea de rulare a metroului, la stația de metrou Obor, fiind vorba despre un posibil suicid.
Metrorex informează că joi, 18.04.2024, în jurul orei 19:00, în staţia de metrou Obor, în sensul de mers spre Gara de Nord, un călător a căzut în calea de rulare, posibilă tentativă de suicid.
Personalul Metrorex a anunțat SMURD pentru intervenție.
Conform procedurilor interne, organele abilitate împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Circulaţia este perturbată
Până la finalizarea intervenției organelor abilitate, circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfășoară în sistem pendulă între Dristor și Iancului și între Ștefan cel Mare și Republica.
Momentan în stația Obor nu se circulă, scrie antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News