Un copil de 5 ani a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă
Un copil de 5 ani a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal cu apă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTragedie joi seara în localitatea Bilca, din judeţul Suceava. Un copil de 5 ani şi-a găsit sfârşitul după ce ar fi căzut cu bicicleta într-un canal cu apă. La nici 2 ore de la dispariţia băiatului, trupul copilului a fost adus la mal fără suflare. Se pare că băiatul a fost găsit la o distanţă de mai bine de 2 kilometri de locul unde a fost văzut ultima oară, precizează observatornews.ro.
”Dispeceratul pompierilor militari suceveni a fost anunţat, în această seară, în jurul orei 20:00, despre faptul că exista posibilitatea ca un copil să fi căzut cu bicicleta într-un canal cu apă, situat de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca. La faţa locului, s-a deplasat modulul SMURD al Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi cu o ambulanţă cu echipaj de prim-ajutor”, a transmis, joi seară, ISU Suceva.
Sursa citată a precizat că trupul neînsufleţit al copilului, un băiat în vârstă de aproximativ 5 ani, a fost identificat, în jurul orei 21:30, la o distanţă de circa 2.000 de metri faţă de locul indicat, în care ar fi fost văzut ultima oară.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii incidentului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News