REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Un cunoscut infractor din Constanța a fost condamnat în sfârșit

Un cunoscut infractor din Constanța a fost condamnat în sfârșit

Victor ROTARU 4 martie 2023 | 00:00 661

Încă de la cea mai fragedă vârstă, unii copii fac cunoștință cu domeniul infracțional. Acesta este și cazul lui Salim Selciuc, un cunoscut infractor din orașului de la malul mării, care provine dintr-o familie cu 7 frați, a finalizat doar clasa 1, nu are ocupație și nici loc de muncă, intrând în atenția oamenilor legii încă de la 16 ani. În final, a ajuns în spatele gratiilor, pentru mai muște furturi la activ.

Un cunoscut infractor din Constanta a fost condamnat in sfarsitFoto cu rol ilustrativ

În noaptea de 22 mai 2018, Salim Selciuc, la acea dată având vârstă de 15 ani, a pătruns prin efracție în incinta unui magazin, de unde a sustras un laptop. Ulterior, pe 26 ianuarie 2019, Salim Selciuc a pătruns prin escaladarea și forțarea unei ferestre în grupul sanitar al sălii de gimnastică din incinta unui complex sportiv, apoi a pătruns în vestiar, de unde a sustras dintr-un rucsac un parfum dar și suma de 60 de lei, iar din buzunarul unei alte geci, suma de 20 de lei.  

Audiat în calitate suspect, Salim Selciuc și-a recunoscut fapta din 22 mai 2018 acesta declarând că se afla în fața unui magazin al cărui nume nu şi-l mai amintește, unde consuma o băutură energizantă. S-a hotărât să pătrundă în magazinul respectiv, pentru a sustrage din interior diverse bunuri, pe care să le valorifice ulterior. Astfel, acesta a spart cu piciorul un gem, intrând ulterior în interiorul magazinului şi de pe un vestiar a sustras un laptop, după care a părăsit magazinul. Ulterior, Salim Seiluc a vândut laptopul pentru suma de 50 de lei.

Un cunoscut infractor din Constanta a fost condamnat in sfarsit

Salim Selciuc a mai declarat că la data de 26 ianuarie 2019, în jurul orelor 16:30 a plecat de la domiciliul său, luând cu el şi o şurubelniţă pe care să o folosească pentru pătrunderea prin efracţie în incinta unui complex sportiv, pentru a sustrage bunuri. Ajuns la locul faptei, Salim Selciuc a reuşit să deschidă geamul grupului sanitar cu ajutorul şurubelniţei şi, cu un scaun luat de pe drum, a escaladat acel geam şi a pătruns în interiorul grupului sanitar al complexului sportiv. În continuare a pătruns în vestiar, de unde a luat dintr-o geantă un parfum şi suma de 60 de lei, iar din buzunarul unei geci, suma de 20 de lei, iar ulterior a ieşit din vestiar în acelaşi mod. Potrivit declaraţiei, acesta a spart sticla de parfum după ce a observat că este pentru femei, iar sumele de bani sustrase le-a folosit în interes personal.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis să îl condamne pe Salim Selciuc la 3 ani, 6 luni și 63 de zile de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Sentința nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016