Un deputat PNL vrea să taie banii de la stat și pentru Universitatea Ovidius... că are relații cu China
Un deputat PNL vrea să taie banii de la stat și pentru Universitatea Ovidius... că are relații cu China
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul PNL Pavel Popescu vrea să taie banii de la stat pentru Universitatea Ovidius și alte patru universități din țară pentru că au parteneriate cu Institutul Confucius din China. Popescu susține că Institutul Confucius este ”un cal troian al Partidului Comunist Chinez”, iar filialele acestuia din România sunt, de fapt, ”misiuni de contrainformații” ale Chinei. Deputatul PNL arată că Belgia a sistat orice colaborare cu Institutul Confucius după serviciile secrete din această țară au descoperit că directorul instituției din Bruxelles era, de fapt, spion al guvernului chinez.
în stânga, moment de la Inaugurarea clasei Confucius, din 19 martie 2011, pe vremea când rector era Victor Ciupină
Universitățile care au parteneriate cu Institutul Confucius sau alte entități finanțate de Partidul Comunist Chinez nu vor mai beneficia de finanțarea cercetării ştiinţifice universitare de la bugetul de stat sau de fondului externe ne/rambursabile, prevede un proiect inițiat de deputatul liberal Pavel Popescu și susținut de mai mulți colegi de partid ai săi, arată Profit.
Este vorba despre Universitatea Ovidius, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Institutul chinez are la Constanța Clasa Confucius Independentă din cadrul Universității Ovidius, cu sediul în campusul universității. Clasa Confucius organizează contra cost cursuri de limba chineză și alte activități culturale de promovare a culturii chineze, potrivit informațiilor de pe site-ul propriu.
Institutul Confucius, o ”amenințare la adresa securității naționale a României”
În proiectul de lege depus de Pavel Popescu și colegii său liberali se arată că Institutul Confucius reprezintă ”ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”. Potrivit deputatului, ”în ţări partenere, acestea s-au dovedit a fi epicentre pentru spionajul chinez şi pentru difuzarea propagandei Partidului Comunist Chinez în societăţile democratice”. Pavel Popescu consideră că ”există suficiente dovezi care demonstrează faptul că aceste Institute sunt spaţii în care, având drept paravan o misiune aparent nobilă - de a îi educa pe studenţi şi elevi cu privire la limba şi civilizaţia chineză, pot fi organizate operaţiuni de spionaj în beneficiul guvernului comunist de la Beijing”.
moment de la Inaugurarea clasei Confucius, din 19 martie 2011, pe vremea când rector era Victor Ciupină
În motivarea proiectului de lege este dat ca exemplu cazul directorului Institutului Confucius al universităţii belgiene Vrije Universiteit Brussel (VUB), care a fost ”deconspirat ca fiind spion al guvernului chinez, implicat în activități de furt intelectual și tehnologic”. Acest caz a condus la închiderea institutului, rectorul universității afirmând că nu pot exista parteneriate cu entităţi care nu respectă libertatea şi integritatea în cercetarea academică.
Americanii au stabilit că Institutul Confucius sunt, de fapt, ”misiuni de contrainformații” ale Chinei
Într-o interpelare adresată în februarie 2022 Ministerului Educației, intitulată ”Activitatea Institutului Confucius la nivelul microsistemului educațional constănțean”, deputatul Pavel Popescu arăta că ”o serie de think tank-uri prestigioase precum The Heritage Foundation și Human Rights Foundation au catalogat această instituție drept un cal troian al Partidului Comunist Chinez, utilizat în vederea instaurării unor practici precum cenzura și furtul tehnologic din universități, școli și laboratoare de cercetare. De asemenea, insituțiile specializate din Statele Unite ale Americii au ajuns la concluzia că institutele Confucius ar reprezenta misiuni de contrainformații dispuse strategic în mediile dedicate formării noii generații, precum instituțiile de învățământ preuniversitar și superior”.
În interpelarea adresată de deputatul bucureștean și inspectorului școlar general din Constanța, Sorin Mihai, liberalul îl întreabă pe cel din urmă ”cum a avut loc transferul de date ale participanților la proiect (elevi, profesori, alți cetățeni etc) către Institutul Confucius”, dar și ce fel de activități se organizează în cadrul acestui parteneriat.
extras I din interpelarea adresată lui Sorin Mihai
extras II din interpelarea adresată lui Sorin Mihai
Ce i s-a răspuns deputatului cu privire la Clasa Confucius din Constanța
În răspunsul la interpelare, secretarul de stat Nini Săpunaru îi răspunde deputatului PNL că programul Clasa Confucius a fost inițiat de Universitatea Ovidius pentru predarea limbii chineze de către cadre universitare chineze și că Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu operează cu transfer de date.
extras din răspunsul la interpelare
Revenind la proiectul de lege, deputatul Pavel Popescu amintește că guvernul britanic a anunţat recent, prin vocea ministrului pentru Securitate, închiderea Institutelor Confucius din întreaga ţară.
De asemenea, liberalul îl citează pe directorul CIA, care a vorbit despre necesitatea închiderii Institutelor Confucius, sponsorizate de către Guvernul comunist chinez.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News