REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Un fost deputat PNL scapă de o condamnare de 5 ani într-un dosar cu mită de cinci milioane euro

Un fost deputat PNL scapă de o condamnare de 5 ani într-un dosar cu mită de cinci milioane euro

A.F. 12 februarie 2024 | 21:50 1568

Fostul deputat PNL Marin Anton a scăpat de o condamnare de cinci ani închisoare cu executare, după ce faptele s-au prescris, într-un dosar în care a fost acuzat că a primit în anul 2009, pe când era secretar de stat în Ministerul Transporturilor, o mită de 5,3 milioane euro de la reprezentantul unei companii italiene pentru acordarea unui contract de realizare a noului terminal de la Aeroportul Otopeni.

Un fost deputat PNL scapa de o condamnare de 5 ani intr-un dosar cu mita de cinci milioane euroMarin Anton

Curtea de Apel Bucureşti a dispus luni încetarea procesului penal împotriva lui Marin Anton ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fiind astfel anulată condamnarea de 5 ani închisoare primită de fostul deputat la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti) în septembrie 2021, potrivit Agerpres.

La Tribunal, judecătorii stabiliseră confiscarea sumei de 22.760.654 lei de la Marin Anton, decizie menţinută de Curtea de Apel.

Aceeaşi decizie de încetare a procesului a fost luată şi în cazul lui Mihai Adrian Ionescu, fost director general adjunct al Direcţiei de Coordonare şi Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri din România SA şi fost consilier al ministrului Transporturilor, care avea o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare, pentru complicitate la luare de mită.

Acesta este unul dintre miile de dosare închise de instanţe ca urmare a aplicării unor decizii ale Curţii Constituţionale şi Instanţei supreme privind prescrierea faptelor, prin ignorarea unei hotărâri a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Marin Anton, fost deputat PNL de Giurgiu şi fost secretar de stat şi vicepreşedinte al Consiliului Tehnico - Economic în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, ce avea în coordonare activitatea Companiei Naţionale „Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Bucureşti” SA Otopeni, a fost trimis în judecată de DNA în decembrie 2017 pentru luare de mită.

Conform DNA, în anul 2009, se afla în derulare un contract de modernizare a Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”, în cadrul căruia, în executarea actului adiţional numărul 9/07.12.2007, începuse proiectarea unui nou terminal, iar statutul ţării noastre de membru al UE, precum şi perspectiva aderării la spaţiul Schengen impunea o reactualizare a obiectivului de investiţii, concomitent cu aprobarea, la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a unor indicatori tehnico-economici actualizaţi.

„Compania internaţională care avea de executat lucrările la noul terminal predase proiectul şi întreaga documentaţie către beneficiar - Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAIB) la finalul anului 2008 şi urma ca aceasta din urmă să se ocupe de obţinerea avizelor şi aprobărilor necesare demarării lucrărilor. Cu toate că CNAIB a înaintat solicitarea de aprobare a noilor indicatori tehnico-economici încă de la începutul lunii februarie 2009, până în luna iunie 2009, la nivelul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii nu se luase încă vreo decizie, iar din cauza lipsei de finanţare, lucrările pe şantierul Otopeni stagnau”, precizează DNA.

În aceste împrejurări, arată anchetatorii, în perioada iunie - noiembrie 2009, Marin Anton ar fi acceptat promisiunea şi, ulterior, ar fi primit de la reprezentantul filialei din România a companiei internaţionale care avea în executare contractul de modernizare la Aeroportul Otopeni (martor în cauză) suma totală de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioadă), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma să se suplimenteze contractul de execuţie a lucrărilor.

„Banii respectivi au fost primiţi de Marin Anton pentru a aviza, în perioada 15 iunie - 17 iulie 2009, documentaţia privind obiectivul de investiţii «Dezvoltare şi Modernizare Aeroport Internaţional Bucureşti - Otopeni (...)», nota de fundamentare şi proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizaţi ai obiectivului de investiţii menţionat mai sus, precum şi aprobarea continuării lucrărilor şi a finanţării obiectivului respectiv”, spun procurorii.

Ca urmare a acestor demersuri, mai arată DNA, proiectul de hotărâre de guvern ar fi fost adoptat, fiind emisă Hotărârea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru încheierea actului adiţional numărul 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Bucureşti - Otopeni, având ca părţi Compania Naţională Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti şi societatea omului de afaceri.

Banii ar fi fost primiţi de Marin Anton prin intermediul unei societăţi comerciale unde acesta avea calitatea de asociat.

„Marin Anton a beneficiat de ajutorul lui Adrian Mihai Ionescu, care, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care acesta din urmă a avut-o cu reprezentantul companiei internaţionale, i-a specificat acestuia «pretenţiile» primului inculpat, precum şi modalitatea de remitere a banilor. Astfel, între compania internaţională şi societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie - 20 noiembrie 2009, şi reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare şantier care nu au fost executate în realitate”, mai precizează procurorii, scrie digi24.ro.

Suma de bani obţinută a fost folosită în interesul firmei unde Marin Anton era asociat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Și cine este pedepsit in final,tot cetățeanul de rând care suporta hoțiile lor? Revoltător!!!!!! Unde o fi Vlad Țepeș?????
1
0
sa fie sanatos, viata lunga, sa-i manince! cit din ei a dat la justitie, PDL?
1
0
Unul dintre cei mai mari escroci ai Romaniei, bagat in toate combinatiile cu petrol si din ministerul transporturilor!!!!!
2
0
Asta a fost seful spagilor din MT pe timpul lui Orban daca ar avea curajul unii sa vorbeasca ati ramane uimiti
3
0
Sistemul judiciar si legislativ din Romania este o clica mafiota din care ar trebui sa ia invataminte toate structurile de acest fel din lume , ca sa nu mai amintesc de tarile cu dictatura sau autocratii!!! Legislativul a dat legi in favoarea judecatorilor si procurorilor in asa fel incat, la aceasta ora avem in tara prima patura nobiliara formata de acestia dupa 89, intangibila si fara sa raspunda in fata nimanui fata de absurditatile pe care le produc! In acest context este de inteles favorurile pe care le acorda in contra partida politicienilor care le_au creat asemeneaconditii. Deci nimic nu este intamplator!
3
0
la adevar. Asta e tara ppwllii !!!
5
0
Jegurile cu pensii speciale scapa toti hotii ordinari.Asta a ramas si cu 5 milioane fara sa faca o zi de puscarie.
6
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510