Un fost şef al unui SERVICIU SECRET, numit la conducerea Şantierului 2 Mai
Un fost şef al unui SERVICIU SECRET, numit la conducerea Şantierului 2 Mai
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAre cine să-i monitorizeze pe olandezii de la Damen
Are cine să-i monitorizeze pe olandezii de la Damen
Șantierul Naval 2 Mai SA Mangalia are de ieri o nouă conducere, după ce Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a decis schimbarea componenței Consiliului de Administrație (CA). În noul CA rămâne un membru din fostul consiliu, este adusă o șefă de cabinet din Ministerul Economiei, dar și un personaj cât se poate de inedit: fost şef în cadrul Armatei, apoi șef în Doi și-un Sfert (serviciul secret al MAI), pentru a ieși la pensie, în urmă cu doar câteva luni, de la conducerea Direcției Schengen din MAI. Noul CA este foarte important, pentru că noii administratori vor manageria activitatea viitoarei companii mixte pe care statul român, prin Șantierul 2 Mai SA, o va forma alături de olandezii de la Damen pentru șantierul de la Mangalia.
AGA societății de stat Șantierul Naval 2 Mai SA a hotărât, în ședința de pe 27 martie a.c., revocarea foștilor administratori Claudia Maria Baicu, Victor Vlad Cazană și Anca Ruxandra Neacșu. De asemenea, AGA a decis numirea unui nou CA, din care fac parte Anca Ruxandra Neacșu, Mirela Popină și Ionuț Dorin Grosu. Anca Ruxandra Neacșu este expert în Departamentul pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, în timp ce Mirela Popină vine din postura de director de cabinet în Ministerul Economiei, angajată în Secretariatul General al Guvernului, dar și la Ministerul Energiei. Ionuț Dorin Grosu, cel de-al treilea administrator al Șantierului 2 Mai, este o apariție cu totul surprinzătoare.
Traseu profesional impresionant
Comisarul șef Ionuț Dorin Grosu, din București, s-a pensionat la finele anului trecut, iar de câteva zile este consilierul personal al ministrului Economiei, Dănuț Andrușcă. Grosu a fost directorul Direcției Schengen din cadrul MAI din 2013 până la pensionare, iar anterior a fost director adjunct al Direcției Operațiuni Speciale din IGPR. Între 2011 și 2013 a fost director adjunct al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, iar în perioada 2008- 2011 a fost adjunct șef diviziune în Direcția Generală a Informații și Protecție Internă (fostul Doi și-un Sfert, serviciul secret al MAI). Între 2003 și 2008 a fost șef serviciu la Direcția de Combatere a Crimei Organizate din IGPR, iar în perioada 2000- 2003 a fost ofițer specialist în Direcția Generală de Informații a Apărării (serviciul secret al Armatei).
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News