Un grup de activiști au protestat la Universitatea București împotriva „genocidului din Gaza“
Un grup de activiști au protestat la Universitatea București împotriva „genocidului din Gaza“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn grup de activiști, care se identifică pe rețelele sociale cu numele „Solidaritate România-Palestina”, a instalat mai multe corturi în campusul Universității București, anunțând un „protest pașnic al studenților bucureșteni împotriva genocidului” din Gaza.
Mai multe postări pe contul de Facebook „Solidaritate România-Palestina” includ sloganul „De la râu la mare”. Acest slogan este considerat antisemit deoarece face referire la dispariția statului evreu. Folosit încă din anii 1960 de mișcările naționaliste palestiniene, precum Organizația pentru Eliberarea Palestinei, și ulterior de mișcarea terorist-islamistă Hamas, sloganul a generat controverse și critici.
Militanții pro-Palestina și-au instalat corturile într-un spațiu situat lângă rectoratul Universității București din Șoseaua Panduri. Acțiunea lor urmărește să atragă atenția asupra conflictului din Gaza și să exprime solidaritatea cu poporul palestinian.
Poziția Universității București
În replică la inițiativa activiștilor, Universitatea București a emis un comunicat în care precizează că instituția are doar doi studenți înmatriculați din Palestina și nici unul din Israel. De asemenea, Universitatea subliniază că are încheiat un singur parteneriat cu o instituție de învățământ superior din Statul Israel, în cadrul Programului Erasmus+, dintr-un total de 498 de parteneriate Erasmus+.
„Potrivit Cartei UB, Universitatea din București nu poate fi implicată politic, inclusiv în politica externă a României și în politica internă a altor state”, se arată în comunicatul instituției.
Acest protest se înscrie într-un val de manifestații similare care au avut loc în ultimele săptămâni la mai multe universități din SUA și Europa, unde studenții au exprimat opinii și nemulțumiri legate de conflictul din Gaza, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News