Un grup de migranţi a pătruns în Spania după un asalt violent la frontiera enclavei Melilla
Un grup de migranţi a pătruns în Spania după un asalt violent la frontiera enclavei Melilla
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn grup de circa 260 de migranţi din state ale Africii subsahariene au luat luni cu asalt graniţa dintre Maroc şi enclava spaniolă Melilla, dintre care circa 50 au reuşit să pătrundă pe teritoriul spaniol trecând de gardul ridicat pe această frontieră, informează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Acest asalt violent survine în timp ce intrările în enclava Melilla sunt oprite, atât dinspre Maroc, cât şi dinspre Spania, în cadrul măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus. În urma altercaţiilor cu forţele de ordine spaniole, un membru al acestora a fost rănit şi doi migranţi au fost arestaţi, ceilalţi fiind transportaţi către tabăra de refugiaţi din enclavă, care era deja saturată.
Deşi Spania este a doua cea mai afectată ţară din lume de această pandemie, având până luni peste 135.000 de cazuri de COVID-19 şi peste 13.000 de decese provocate de această boală, migraţia ilegală nu s-a oprit, iar în ultimele zile au ajuns în insulele Canare noi ambarcaţiuni cu migranţi clandestini.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News