Un individ beat a intrat într-o curte şi s-a apucat să distrugă ce i-a picat la mână
Un individ beat a intrat într-o curte şi s-a apucat să distrugă ce i-a picat la mână
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestZona în care un notar public s-a răsurnat cu autoturismul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, şi a avariat serios şi alte autoturisme, se pare că este magnet pentru faptele rele. De data aceasta este vorba de o familie care locuieşte acolo, respectiv pe bulevardul Tomis, lângă Extra Blatt, care a tras o sperietură zdravănă. Aceasta susţine că s-a trezit în curte cu un individ care era foarte agitat şi care vandaliza tot ce-i ieşea în cale. Apelul prin 112 a fost iniţiat în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orelor 2.45, când familia care locuieşte la numărul 115 a spus că a fost trezită din somn de nişte zgomote ce se auzeau în curte. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au găsit un bărbat, în stare avansată de ebrietate, care tulbura liniştea publică şi arunca cu bunurile familiei de colo - colo. Au reuşit să-l imobilizeze, iar la orele 3.35 l-au adus la Secţie. Poliţiştii s-au chinuit preţ de ceva timp să-l identifice, însă bărbatul, de beat ce era, nici nu putea să vorbească. Tot ce a putut spune este că se numeşte Stoian. Acesta a fost dus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat. Până la această oră, membrii familiei respective nu au depus plângere la Poliţie.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News