Un inginer de 73 de ani, din Constanța, a prins un contract la Centrala Nucleară
Un inginer de 73 de ani, din Constanța, a prins un contract la Centrala Nucleară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCentrala Nucleară de la Cernavodă a atribuit un contract în valoare de 99.000 de lei firmei unui inginer constănțean. Nu este primul contract pe care societatea Mate-Fin SRL îl câștigă de la Societatea Națională Nuclearelectrica SA.
Una dintre firmele de casă ale Nuclearelectrica, deținută de un inginer constănțean, a primit un contract în valoare de 99.000 de lei pentru furnizarea de filtre de particule și filtre de iod. Procedura de achiziție a fost lansată de Societatea Națională Nuclearelectrica SA pe 28 aprilie 2022. Este vorba despre Mate-Fin SRL din București, care va încasa pentru serviciile sale suma de 99.000 de lei, fără TVA.
Mate-Fin SRL a fost înființată în 1992 de către un grup de specialiști de la Institutul de Fizică Atomică Măgurele și este controlată de Ioan Vrânceanu, un inginer din Constanța în vârstă acum de 73 de ani. Mate-Fin este, de asemenea, firma care se ocupă de gestionarea deșeurilor nucleare de la centrala nucleară, o activitate extrem de bănoasă și pe care deține, de ani buni, monopolul. Mate-Fin SRL a raportat pentru anul 2021 afaceri de 10,2 milioane de lei și pierderi de 3,9 milioane, cu38 de angajați, precum și datorii de 2,3 milioane lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News