Un medic a renovat din fonduri proprii un salon al unei secţii Obstetrică-Ginecologie
Un medic a renovat din fonduri proprii un salon al unei secţii Obstetrică-Ginecologie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMedicul Ioana Vornic de la Spitalul Judeţean Arad a renovat cu propriii bani, un salon al Secţiei Obstetrică- Ginecologie. Lucrarea a costat 4.000 de euro, iar salonul are două paturi şi grup sanitar propriu.
sursa foto: Facebook/ Spitalul Județean Arad
Noul salon a fost gata miercuri, chiar de Ziua Mamei.
”Mândri de tine, dr. Ioana Vornic! De Ziua Mamei, colega noastră, dr. Ioana Vornic, medic specialist Obstetrică-Ginecologie, a oferit un cadou deosebit, viitoarelor mame: a renovat şi modernizat unul dintre saloanele cu două paturi din cadrul Secţiei Clinice Obstetrică- Ginecologie”, au transmis reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad pe pagina de Facebook, informează news.ro.
Medicul Ioana Vornic a declarat că a vrut, prin gestul său, să ofere o bucurie unor proaspete mămici.
"Ne desfăşurăm activitatea într-o clădire veche, revendicată de foştii proprietari. Eu mi-am dorit să ofer o mică bucurie, măcar pentru o parte dintre viitoarele mămici, care nasc aici. Mi-am propus şi am reuşit să modernizez unul dintre saloanele cu două paturi. Salonul este dotat cu grup sanitar propriu pentru a spori confortul pacientelor. Mă bucur că am reuşit să finalizăm aceste lucrări chiar înainte de 8 Martie, Ziua Mamei", a explicat dr. Ioana Vornic, medic specialist obstetrică-ginecologie.
Investiţia s-a ridicat la 4.000 de euro, cheltuielile fiind suportate, integral, de către medicul Ioana Vornic, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News