REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° Constanța Dum., 20 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6888
4.4° Constanța Duminică, 20 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6888
 

Un minor din Medgidia a bătut un jandarm pentru că ... l-a legitimat!

Un minor din Medgidia a bătut un jandarm pentru că ... l-a legitimat!

Virgil STOIAN 20 octombrie 2024 | 00:00 411

Sorin V., un minor din Medgidia, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Tânărul este acuzat că a lovit un jandarm cu pumnul în față, după ce, cu câteva zile înainte, acesta îl legitimase pe minor. Sorin V. l-a lovit pe jandarm cu pumnul în față, apoi a fugit.

Un minor din Medgidia a batut un jandarm pentru ca ... l-a legitimat!
Potrivit rechizitoriului, jandarmul, aflat în afara programului, se plimba cu prietena lui, iar în fața unui magazin s-au întâlnit Sorin V., care a început să îl amenințe: ” Ce faci mă? Mă mai cunoști? Acum nu mai ești îmbrăcat în haine de jandarm? Vrei să te sparg cu bătaia? Crezi că dacă ai o uniformă pe tine ești șmecher? Cum facem, că mie nu mi-au trecut nervii de când m-ai legitimat tu pe mine. Vrei să-ți dau un pumn în gură de față cu gagică-ta?”. În continuare, jandarmul a încercat să aplaneze conflictul și a intrat în interiorul magazinului Profi împreună cu prietena lui, iar după câteva minute atunci când a ieșit din magazin a observat un grup de aproximativ 7-8 persoane,  printre care și Sorin V. care l-a lovit cu pumnul în plină figură, în obrazul drept după care a fugit înspre sala de jocuri  denumită ”Liquid Cafe”.

Un minor din Medgidia a batut un jandarm pentru ca ... l-a legitimat!


De unde a plecat conflictul

Cu câteva zile înainte de incident, aflat în timpul programului, jandarmul a legitimat trei tineri, printre care și Sorin V., fără însă a-i amenda. La scurt timp după aceea, fratele lui Sorin V., l-a contactat pe jandarm pe care l-a amenințat că o să îl bată.
Magistrații din cadrul Judecătoriei Medgidia au decis condamnarea lui Sorin V. la măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Sentința nu este definitivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
18411739468
5/49
739244635
joker
630232677