Un neamț a avut un șoc, când a intrat într-un supermarket din România: „La noi ieșea Revoluție!“
Un neamț a avut un șoc, când a intrat într-un supermarket din România: „La noi ieșea Revoluție!“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLocuiește în Germania, dar când a venit în România a avut un adevărat șoc. Un neamț de origine română a venit să-și petreacă sărbătorile în România și a mers să-și facă cumpărăturile în același supermarket pe care îl utilizează și în Munchen. El susține că prețurile din România sunt mult mai mari decât în Germania, iar „la noi ar fi ieșit revoluție, dacă făceau așa ceva”.
„Am intrat în magazin la Sibiu, să facem niște cumpărături și pentru noi, că tot am reușit în sfârșit să petrec sărbătorile acasă, în țară, dar avem în plan să le luăm cele necesare și părinților. Aici trebuie să spun și că nu am mai reușit să ajung în țară de dinainte de pandemie, iar ce am găsit acum în magazine nu m-a surprins, m-a șocat de-a binelea”, a spus germanul, de origine română, informează Adevărul.
La noi ieșea revoluție
Bărbatul susține că în Germania ar fi ieșit un mare scandal, dacă prețurile ar fi crescut atât de mult.
„S-au scumpit toate și în Germania, după pandemie și după război, dar ce am văzut în România… Sincer, ieșea scandal dacă făceau asta la noi, în Germania, să pună chiar asemenea prețuri… Exagerez poate, dar ieșea revoluție, oamenii nu răbdau! Văd că laptele pe care îl dau mamele copiilor costă mai mult în România, brânza la fel, e mai scumpă în România, dar și cârnații și carnea și majoritatea derivatelor. Am văzut că situația e cam la fel și când e vorba de deodorante sau detergenți. Inuman! Din ce bani își face cumpărăturile românul plătit cu salariul minim pe economie când sunt asemenea prețuri? Înțeleg că magazinul se adaptează în funcție de cerere și ofertă și pune ce prețuri consideră de cuviință, e dreptul lor, dar totuși...”, a adăugat el, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News