UN NOU BILET RATC! Iată ce modificări au fost aprobate de consilieri
UN NOU BILET RATC! Iată ce modificări au fost aprobate de consilieri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsilierii locali municipali din Constanța au votat un proiect de hotărâre prin care se modifică biletele RATC. Mai precis, un nou bilet va fi introdus începând de săptămâna viitoare. Biletul va avea o valabilitate de 60 de minute și poate fi folosit pe orice linie de transport, din momentul validării. Acest bilet vine pentru a ajuta cetățenii care au nevoie să circule cu două linii diferite și consideră prea scump să valideze 2 călătorii.
De asemenea, până la finalul anului, din totalul de 100 de autobuze pentru care se află în curs o licitație, vor ajunge primele bucăți. Această achiziție vine pentru o îmbunătățire a transportului public în oraș. Tot în urma ședinței de Consiliu Local, care a avut loc pe 31 iulie a.c., primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat că dorește să promoveze mai bine transportul public în comun pentru tineri. „Nu va călători nimeni fără bilet și subliniez acest lucru”, a menționat edilul. Acest lucru se va întâmpla și datorită faptului că autobuzele vor fi prevăzute cu camere de supraveghere pentru o siguranță sporită pentru cei care călătoresc.
Mai mult, odată cu mărirea punctului de pensie începând cu 1 iulie a.c., municipalitatea a votat și proiectul prin care transportul în comun gratuit pentru pensionari să fie în concordanță cu aceste modificări. De acum pragul maxim de acordare a gratuității va fi de 1.450 lei. Cei care au ieșit la pensie și se încadrează în acest criteriu, vor putea completa un formular, iar ulterior vor primi legitimația de călătorie gratuită prin poștă.
Claudia CORBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News