Un nou termen în dosarul Beirut
Un nou termen în dosarul Beirut
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn nou termen în dosarul Beirut a fost stabilit pentru data de 19 ianuarie, 2017. Amintim că este vorba despre dosarul în care George Karam a fost trimis în judecată în urma incendiului devastator de la Restaurantul Beirut, în care au murit tinerele Oana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu (toate trei angajate ale localului). Alături de el, alte 9 persoane fizice şi juridice sunt cercetate pentru distrugere din culpă.
Anchetatorii au dispus trimiterea în judecată a lui George Karam, patronul restaurantului morţii, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de distrugere din culpă - una în formă agravată, a infracţiunii de neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, a infracţiunii de realizare a construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora - forma agravată, a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, a infracţiunii de construirea fără autorizaţie într-o zonă construită protejată, a infracţiunii de primire în muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, precum şi a 40 de infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Reamintim că un incendiu de proporţii a izbucnit în noaptea de 5 spre 6 aprilie 2015 la restaurantul Beirut, extinzându-se şi la localurile vecine.
M.U.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News