REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Un pacient s-a vaccinat de 217 ori anti-COVID. Descoperirea medicilor, după ce i-au făcut analize

Un pacient s-a vaccinat de 217 ori anti-COVID. Descoperirea medicilor, după ce i-au făcut analize

A.F. 7 martie 2024 | 00:00 1760

Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Germania a fost vaccinat, contrar recomandărilor medicale, de 217 ori, împotriva COVID-19, anunță medicii.

Un pacient s-a vaccinat de 217 ori anti-COVID. Descoperirea medicilor, dupa ce i-au facut analize

Cazul bizar este documentat în revista The Lancet Infectious Diseases, scrie BBC. Vaccinurile au fost cumpărate și administrate în mod privat în decurs de 29 de luni.

Bărbatul pare să nu fi suferit niciun efect negativ, spun cercetătorii de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg.

"Am aflat despre cazul său prin intermediul unor articole de ziar", a declarat dr. Kilian Schober, de la departamentul de microbiologie al universității, care l-a contactat apoi și l-a invitat să se supună unor teste.

Bărbatul a furnizat mostre proaspete de sânge și salivă. Cercetătorii au testat, de asemenea, niște mostre de sânge congelate ale acestuia, care fuseseră depozitate în ultimii ani.

Dr. Schober s-a temut că hiper-stimularea sistemului imunitar cu doze repetate ar fi putut obosi anumite celule. Dar cercetătorii nu au găsit nicio dovadă în acest sens.

Cercetătorii au declarat: "Este important faptul că nu susținem hipervaccinarea ca strategie pentru a spori imunitatea adaptivă".

Rzultatele testelor pe care le-au efectuat pe bărbatul de 62 de ani au fost insuficiente pentru a trage concluzii de anvergură, cu atât mai puțin recomandări pentru publicul larg.

"Cercetările actuale indică faptul că o vaccinare în trei doze, cuplată cu vaccinuri suplimentare regulate pentru grupurile vulnerabile, rămâne abordarea preferată", spun ei pe site-ul universității.

"Nu există niciun indiciu că sunt necesare mai multe vaccinuri", citează antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un cretin ca multi altii!Oile dracului!Faci vaccin si mori!asta-i vaccin?!un vaccin trebuie sa protejeze,tocmai sa nu dai coltu'....cum e ala antimalarie de exemplu....da' ce sa discuti cu timpitii ..
2
1
S-o vaccineze și pe Oana cât frigiderul antibarbati
1
0
Eu am citit pe grupurile de cretini de pe feisbuc că nu e bine să te vacinezi. Ști ce zic?
2
1
Nu se pot cumpara vaccinuri anticovid in privat. Si mai ales in Germania...
1
0
Mizerie de articol! Cum sa te vaccinezi de 217 ori? Erau aia p****i in germania si il lasau pe asta sa is faca el de nebun 217 vaccinuri! Asta e cobay toata ziua si toata noaptea!
4
1
Ca vaccinurile anti covid19 contin doar apa chioara. Nu au niciun efect care sa protejeze impotriva gripei mai mult decat o fac vaccinurile antigripale sezoniere. Care scapa, scapa, care moare, moare.
3
1
in cta s-au interzis si nu se mai fac de cel putin un an iar pe cei din grupurile vulnerabile ramane sa apere dzeu noroc ca a mai scazut numarul mortilor in ultimele saptamani de la 30 si ceva pe saptamana si tara la 9 saptamana trecuta
0
5

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510