Un polițist a fost bătut în plină stradă de un recidivist, în Ovidiu
Un polițist a fost bătut în plină stradă de un recidivist, în Ovidiu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMocai M., un tânăr în vârstă de 19 ani, a agresat fizic un polițist, în Ovidiu, împreună cu concubina sa, totul după ce socrul său a amenințat oamenii legii să intre peste el, dacă au curaj, acesta aflându-se în stare de ebrietate. Băiatul este un infractor cu ștate vechi, încă de la 12 ani făcând parte dintr-o bandă de spărgători de locuințe.
Totul s-a întâmplat pe 17 decembrie 2022, atunci când R.A.V., agent de poliţie în cadrul IPJ Constanţa, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, s-a deplasat la o adresa din oraşul Ovidiu, ca urmare a unui apel la serviciul de urgenţă 112, unde apelantul a reclamat faptul că fratele său provoacă scandal, pentru a doua oară, în aceeaşi zi. Agentul R.A.V. împreună cu doi agenţi de poliţie locală s-au deplasat la faţa locului, unde un bărbat se afla în curtea locuinţei și se manifesta agresiv verbal, ţipa şi adresa injurii membrilor familiei. În momentul în care bărbatul recalcitrant a ieşit în dreptul porţii de acces, în stradă, agenţii de poliţie l-au imobilizat şi încătuşat şi condus către autospeciala de poliţie.
În timp ce bărbatul era introdus în autospecială, din curtea locuinţei a ieşit un bărbat, fiind vorba despre Mocai M., care l-a împins cu ambele braţe pe agentul de poliţie R.A.V., îmbrâncindu-l cu putere în portiera dreapta spate a autospecialei, după care s-a retras un pas în spate, iar cu pumnul l-a lovit în umărul stâng, având intenţia de a-l lovi în zona capului. În urma loviturii, agentului de poliţie i-au căzut atât cascheta de pe cap, cât şi sistemul body-cam, pe care îl purta pe uniforma de serviciu.
Fiind audiat în calitate de persoană vătămată, R.A.V. a declarat faptul că la data de 17 decembrie 2022, a primit un apel 112, prin care se sesiza că pe o stradă din Ovidiu este un scandal între fraţi. A anunţat colegii de la locală, care erau în sediu şi s-a deplasat împreună cu ei la adresa specificată. Ajunşi la faţa locului, l-au identificat pe bărbatul recalcitrant, care se afla în mijlocul curţii, chemându-l la poartă pentru a discuta. A constatat că acesta se afla în stare de ebrietate şi l-a îndemnat să se liniştească, să meargă să se odihnească pentru a-şi reveni din starea în care se afla, acesta conformându-se. Ulterior, R.A.V. a declarat că a primit din nou un apel 112, de la acelaşi apelant, prin care li se solicită să se întoarcă la aceeaşi adresă, deoarece bărbatul este în continuare agresiv verbal.
Împreună cu aceiaşi colegi de la poliţia locală, s-au deplasat la adresa specificată. Aici, ajunşi din nou, R.A.V. i-a solicitat bărbatului să iasă la poartă pentru a discuta, spunându-i din nou să înceteze scandalul. Acesta a fost recalcitrant, spunându-le să intre după el în curte, dacă au curaj, totodată luând nişte pietre în mână. A trântit poarta şi a pus una dintre pietre în dreptul porţii, pe interior, iar o altă piatră o ţinea în mână şi făcea semne ca şi cum urmează să o arunce spre organele de poliţie.
Ulterior, din imobil a ieşit fiica acestuia, care a dat piatra la o parte şi a deschis poarta, în dreptul porţii venind şi bărbatul. În acest moment, R.A.V. împreună cu colegii săi au reuşit să-l imobilizeze şi întrucât era în continuare recalcitrant l-au încătuşat şi condus spre autospecială, unde au încercat să-l introducă pe bancheta din spate. În momentul în care R.A.V. reuşise, după multiple manevre de imobilizare, să-l introducă pe bancheta din spate, urmând să se aşeze lângă el, în dreptul portierei dreapta spate a apărut fiica acestuia, care s-a aplecat spre R.A.V., acesta împingând-o uşor, pentru a putea închide uşa.
În acest moment, din spatele ei a venit concubinul acesteia, Mocai M. care l-a împins cu putere pe R.A.V. în zona umerilor, neapucând să reacţioneze. Mocai M. s-a dat un pas înapoi, iar în momentul în care R.A.V. s-a îndreptat spre el cu intenţia de a-l imobiliza, acesta a încercat să-l lovească cu pumnul în zona capului, însă datorită faptului că R.A.V. s-a apărat, ridicând braţul stâng, Mocai M. l-a lovit cu pumnul în umărul stâng. În această altercaţie a intervenit la un moment dat şi fiica bărbatului recalcitrant, concubina lui Mocai M., Narcis M., care l-a îmbrâncit pe R.A.V. şi l-a lovit cu palmele în piept şi posibil şi peste faţă. Din cauza intervenţiei acesteia, care s-a interpus între R.A.V. și Mocai M., acesta din urmă a reuşit să fugă, intrând în curtea imobilului.
Magistrații din cadrul Tribunalului Constanța au decis să îl condamne pe Mocai M. la 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Narcis M., a fost condamnată la 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Sentințele nu sunt definitive.
Mocai M., pericol public
Încă de la vârsta de 12 ani, Mocai M. era cunoscut ca un cal breaz de polițiștii din Constanța. În mai 2017, alături de Maxum I., a sustras suma de 3.300 de lei dintr-o sală de jocuri electronice, situată pe strada Nalbei din municipiul Constanța, după ce ar fi agresat o casieră.
De asemenea, la data de 17.05.2017, cei doi minori i-ar fi sustras, prin violență, unei femei din Constanța, suma de 150 de lei, după ce ar fi pătruns în locuința acesteia prin escaladarea gardului. Mai exact, micii infractori au luat banii și când proprietara a apărut, ei au împins-o și au lovit-o. Trei luni mai târziu, acesta a fost identificat, după ce a sustras suma de 1.000 de lei dintr-un magazin alimentar situat pe strada Constantin Brâncuș, de pe raza Secției 4. Minorul a profitat de neatenția angajatei, a luat banii din casa de marcat și a fugit. A fost prins la scurt timp, dar deja cheltuise banii.
Mai mult decât atât, alături de alți trei minori, Mocai M. ar fi săvârșit patru fapte de tâlhărie calificată, o faptă de tâlhărie, trei fapte de complicitate la tâlhărie calificată și una de complicitate la tâlhărie, pe raza municipiului Constanța, asupra a 5 femei și 4 bărbați. De fiecare dată minorului i s-a făcut dosar penal însă acesta nu avea vârsta necesară să răspundă legal. De această dată, se pare că lui Mocai M. i s-a cam înfundat, urmând să răspundă penal după ce a agresat un polițist în Ovidiu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News