Un reputat profesor de română din Constanța îi invită pe copii în tainele povestirilor antice. FOTO
Un reputat profesor de română din Constanța îi invită pe copii în tainele povestirilor antice. FOTO
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎntr-o atmosferă caldă, elevi ai claselor I, a II-a, a IV-a, a VI-a și a VII-a din Școala Gimnazială Nr. 38 ”Dimitrie Cantemir” Constanța au participat, vineri, 15 martie a.c., la un eveniment inedit: lansarea cărții ”Lira fermecătoare a lui Hermes. Povestiri antice”, avându-l ca autor pe profesorul Ilie Cileagă.
În deschidere, autorul a prezentat cartea, relatând cum i-a venit ideea scrierii acesteia, dar și introducând micii cititori în tainele povestirilor antice, prin prezentarea a două dintre personajele mitologice ce se regăsesc în paginile volumului: Arion și Pygmalion.
Elevii prezenți au fost fascinați de alte două prezentări, în lectura profesoarelor Ana Popa și Luciana Șerban. La finalul activității, cei prezenți au fost invitați să răsfoiască volumul, apărut în condiții grafice deosebite, cu imagini color, și au primit dulciuri și autografe din partea autorului.
„Pentru toți a fost o experiență plăcută și utilă, o oră de cultură generală trăită la intensitate maximă”, a afirmat prof. dr. Iris Sarchizian, director Școala Gimnazială nr. 38 „Dimitrie Cantemir” Constanța.
Profesorul Ilie Cileagă a predat, de-a lungul carierei sale la catedră, elevilor din Medgidia, Cernavodă și Constanța – la Liceul Teoretic „Traian”, de unde a și ieșit la pensie. Totodată, timp de șapte ani, după Revoluție, a fost inspector de limbă română. Totodată, profesorul Ilie Cileagă este autorul a numeroase lucrări de limbă și literatura română, pentru elevii de gimnaziu și liceu, precum „Sugestii și dialoguri”, „Receptarea textului literar”, „Subiecte posibile pentru Bacalaureat”.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News