Un salvamar s-a accidentat pe plaja Cazino din Mamaia
Un salvamar s-a accidentat pe plaja Cazino din Mamaia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAnchetă în cazul unui salvamar care s-a accidentat pe plaja Cazino din Mamaia. Potrivit reprezentanților din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanța, în data de 17 august, în jurul orei 16.30, Florin Hodorogea, în vârstă de 23 de ani, angajat ca salvamar la A.N.S.P.R Constanţa, în timp ce îşi desfăşura activitatea în zona plajei Cazino din Mamaia, după intervenţia cu ambarcaţiunea motorizată tip Skyjet, a venit la mal.
În timp ce trăgea skijet-ul pe nisip s-a împedicat şi s-a lovit cu piciorul de acesta. În urma investigaţiilor medicale s-a constatat că nu are nici o afecţiune medicală gravă. Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de către A.N.S.P.R Constanţa, în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
După finalizarea cercetării, dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare şi avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, care îl va analiza, aviza sau, în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare şi/sau completarea dosarului, după caz.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News