Un senator PNL cere demiterea prefectului de Vaslui
Un senator PNL cere demiterea prefectului de Vaslui
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSenatorul PNL Mihaela Popa cere demiterea prefectului de Vaslui, Radu Renga, pentru modul defectuos în care acesta a gestionat situaţia din localitatea vasluiană Pungeşti, adăugând că se comportă ca un prim-secretar care refuză să discute cu protestatarii. "Am rude acolo, părinţii mei locuiesc în judeţul Vaslui şi sunt extrem de revoltată vizavi de atitudinea prefectului. Ar trebui demis imediat din funcţie. Trebuia să meargă în mijlocul oamenilor, nu să fugă de protestatari. Este ca un prim-secretar paraşutat în funcţia de prefect la Vaslui, el fiind adus din Vâlcea. Peste un an sau doi el se va întoarce acasă, se vede că nu îi pasă", a afirmat senatorul liberal Mihaela Popa, citată de Realitatea.net. Popa a precizat că este o soluţie proastă să aduci oameni din alte zone ale ţării pentru a-i pune prefecţi în judeţe pe care nu le cunosc.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News